Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tot în vacanţă

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 27 septembrie 2008 ·

Mihai Covaliu şi-a petrecut ultima lună de zile acasă, alături de familie, şi nu ştie cînd va reîncepe pregătirile

Pentru Mihai Covaliu, familia înseamnă totul. Gestul lui de pe podiumul olimpic de la Beijing, cînd şi-a scris în palme numele celor doi copii ai săi şi apoi le-a arătat camerelor de luat vederi, nu a fost doar de spectacol.

Fericit acasă

Întors în glorie de la Beijing, cu medalia de bronz olimpic la gît, Mihai nu şi-a făcut mari planuri de vacanţă. A înţeles că trebuie să stea acasă, alături de familie. Irina, soţia, trebuie să se ocupe de fiica lor, Elena, de doar 5 luni, iar el de băiatul mai mare, Vlad (3 ani). "Ne-ar fi fost greu să plecăm undeva cu amîndoi copiii. Elena e prea mică, iar Vlad e prea năzdrăvan", explică sabrerul. Dar nu regretă deloc. "Eu sînt fericit atunci cînd sînt cu familia lîngă mine. Nu contează unde", adaugă el.

Despre cît mai stă în vacanţă nu prea ştie ce să spună. "Nu m-a anunţat nimeni de la federaţie cînd se reiau pregătirile. Tot ce ştiu e că mă aflu într-o perioadă de relaxare pe care nu o regret", mărturiseşte scrimerul. Nu-l încearcă nici o dorinţă de a se retrage din activitatea sportivă. "Cel puţin un an de zile mă voi duela. Zic cel puţin pentru că nu ştiu cum o să evoluez. Sper că bine!", completează zîmbind Mihai.

Mai mult pe drumuri

Vacanţa şi-a petrecut-o lîngă Bucureşti, la căsuţa lor de vară. "Aici e aer curat şi le prieşte copiilor", spunet Covaliu. Pe timpul iernii e posibil ca familia să revină la oraş. În curînd, poate pe 15 octombrie, trebuie să-şi reia antrenamentele şi să participe la etapele de Cupă Mondială.

După tenismeni, scrimerii sînt sportivii care fac cele mai multe deplasări într-un sezon

Pentru un scrimer, programul competiţional e asemănător cu cel al jucătorilor de tenis. Concursurile sînt săptămînale ş

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum 59 minute
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 3 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Judo: Medalie de bronz pentru judoka Alex Creţ, la CE de la Zagreb

News.ro acum o ora
Sportivul Alex Creţ a obţinut, sâmbătă, medalia de bronz la categoria 90 kg, la Campionatul European de judo, de la Zagreb. ”Felicitări, Alex, antrenorului tău Emil Morar şi întregului staf”, a transmis FR Judo. Medalia de aur a revenit Eljan Hajiye

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum o ora
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 8 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024. Tradiții și obiceiuri

Cancan acum 6 ore
În acest an, creștinii ortodocși sărbătoresc Duminica Floriilor pe data de 28 aprilie 2024. Intrarea lui Hristos în Ierusalim este celebrată cu exact o săptămână înainte de Învierea Domnului. Această sărbătoare este asociată cu numeroase tradiții, c

Violențe la cele mai recente manifestaţii pro-palestiniene. Zeci de persoane au fost arestate la o universitate din Boston. „Insulte antisemite violente”

Ziare.com acum o ora
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa, 27 aprilie, în campusul unei universităţi din Boston. Tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi i

Vremea

București
acum

17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°