Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oferta Eurocopter: Plătiţi-ne să vă cumpărăm IAR-ul

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 15 mai 2008 ·

Surse guvernamentale au afirmat, recent, că privatizarea societăţii IAR Ghimbav cu concernul franco-german Eurocopter este condiţionată de o comandă de 30 de milioane de euro constând în elicoptere pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor. Potrivit aceloraşi surse, Eurocopter ar fi interesat să plătească 11 milioane de euro, mult mai mult faţă de cât intenţionau să achite anul trecut, când avansaseră o ofertă de doar un milion de euro. Negocierile se blocaseră, însă, la componenta investiţii, unde concernul nu a dorit să pluseze, deşi se ajunsese şi la o înţelegere în ceea ce priveşte comenzile din partea MAI.

Comisia Europeană

şi-a dat avizul

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a scos la vânzare pachetul de 64,89% din acţiunile societăţii IAR Ghimbav (12.250.488 acţiuni). Privatizarea se va realiza prin metoda de negociere pe bază de oferte finale, îmbunătăţite şi irevocabile, documentaţia şi procedura de vânzare fiind deja avizată de Comisia Europeană.

Astfel, în evaluarea ofertelor depuse de investitori, „95% din punctajul final este reprezentat de preţul pe pachetul de acţiuni şi 5% de investiţiile pentru dezvoltare”, se arată într-un comunicat AVAS. Investitorii interesaţi de achiziţia companiei braşovene vor trebui să depună documentele de participare la licitaţie şi ofertele finale până pe 23 iunie, acestea urmând să se deschidă în aceeaşi zi, la orele 12.00.

Fabrica îşi va păstra obiectul de activitate

Teodor Atanasiu, preşedintele AVAS, a declarat luna trecută că atât IAR Ghimbav, cât şi Avioane Craiova, îşi vor păstra obiectul de activitate, cererea părţii române în acest sens primind aprobarea Comisiei Europene.

O altă condiţie obligatorie pentru participarea la negociere este planul de afaceri pe 5 ani al investitorului, care trebuie să conţină sursele de finanţare şi planul

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 7 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 9 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 7 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 11 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 10 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 6 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 8 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 8 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°