Dincolo de gară se desfăşoară, parcă, un alt Cluj. Unul în care te fereşti să calci atunci când ai în vizită prieteni „de afară”: Clujul industrial comunist, în agonie, dar încă viu.
Dincolo de linia ferată viaţa Clujului se scurge la distanţă de cea a „oraşului comoară”. În ultimii ani, însă, ca o cetate industrială străveche înghiţită de pădure, în jurul lor halelor pustii au năpădit casele. Gladiolelor, Puieţilor, Brânduşelor şi alte astfel de nume de străzi au răsărit parcă între sumbrele Locomotivei, Fabricii de Chibrituri, Căii Ferate, Porţelanului.
Se trăieşte aparent liniştit în această parte a Clujului, iar singura grijă a oamenilor pare să fie lipsa banilor. Mulţi dintre ei trăiesc de ani buni acolo, iar ochii li s-au obişnuit cu împrejurimile. Domnul Vasile îşi plimba pe la amiază nepotul de câţiva anişori pe Brânduşelor, care dă în Gării. „Marea noastră problemă sunt banii. Că altfel, nu ştiu de ce m-aş putea plânge. Străzile arată bine, au fost asfaltate de vreo doi ani. Bai îi cu parcul că e hăt departe, pe Oaşului. De-asta mă plimb pe aici, că nu am mai ajuns până acolo”, spune bunicul.
Mai bine decât în alte părţi
Strada Gării începe în Fabricii de Chibrituri şi se termină în Oaşului, pe malul Someşului. Pe aici circulă maşinile care aduc marfă, trotuarele sunt înguste iar gardurile, nişte ziduri de beton înalte până în doi metri. Undeva spre capăt, în faţa căminului de la Grupul Şcolar de Protecţia Mediului, Marius Tănase a venit să îşi cazeze băiatul. Este din Oradea şi priveşte cu interes la împrejurimi. „Nu este o zonă cu care să te mândreşti, dar este excelent comparativ cu alte locuri, din Oradea, spre exemplu. Staţi mult mai bine, până şi când e vorba de astfel de zone”, spune bărbatul în vârstă de 48 de ani.
Una dintre cele mai sinistre peisaje din această parte sunt clădirile bătrânului Carbochim, c
