Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristina Ciocan: „Am avut mici emoţii, dar fetele mi-au ascultat indicaţiile”

Publicat in Glasul Aradului, marți 27 noiembrie 2012 ·

Cristina Ciocan vrea să se impună şi ca antrenoare, iar la Arad a găsit sprijin total din partea conducerii Univ. Goldiş ICIM. Secundul echipei arădene a primit încredere deplină din partea lui Dan Moraru şi a condus duminică echipa, în premieră, de pe banca tehnică.

Iar experienţa debutului a fost frumoasă pentru cea care a făcut performanţă şi ca jucătoare în tricoul galben-albastru. „Sunt mulţumită de fete, au mai fost mici greşeli pe ici pe colo, dar e normal într-un asemenea meci. A fost într-adevăr o premieră pentru mine, am avut şi mici emoţii, dar fetele mi-au ascultat indicaţiile. Îi mulţumesc domnului profesor Moraru pentru încrederea acordată. Pe acest final de an mai avem meciuri grele în Liga Europei Centrale şi în dubla din Cupa României cu Satu Mare. Nu va fi uşor nici la Timişoara, iar cu Olimpia va fi probabil un nou antrenament. E devreme să vorbim despre favorite la titlu, mai e mult de jucat şi multe se mai întâmpla până anul viitor”, a spus Cristina Ciocan.

De partea cealaltă, un antrenor cu mare experienţă, Dan Militaru, care se chinuie să ţină în viaţă o echipă cu tradiţie în baschetul românesc, Rapid Bucureşti. „Diferenţa este mare între echipa noastră şi ce are Aradul acum. A fost totuşi un meci bun, plăcut, poate dacă marcam mai multe puncte era şi mai frumos, dar fetele au jucat timorate. Nu ştiu de ce, pentru că nu aveau nimic de pierdut, le-am cerut doar să joace. Nu am avut niciun pivot la acest meci, diferenţă mare şi de talie, plus că avem doar jucătoare româce. De retrogradat nu prea mai avem acum, că am învins Olimpia, Oradea şi Clujul, obiectivul nostru este de a creşte aceste fete. Despre nivelul baschetului românesc nu se poate spune prea multe, când vezi echipe care au în teren doar jucătoare străine. Româncele stau mai mult pe bancă, atunci nu ar trebui să avem pretenţii de rezultate nici la loturi”, a spus tehn

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum 36 minute
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 3 ore
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum o ora
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Președintele Erdogan a grațiat șapte generali implicați în lovitura de stat „postmodernă” din 1997

HotNews acum 32 minute
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din Turcia, transmite sâmbătă AFP, preluată de Agerpres. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP /

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum o ora
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Bonă din Bucureşti, reținută după ce a bătut un copil de un an: mama celui mic a văzut scenele șocante pe camere

Adevarul acum 2 ore
O femeie de 69 de ani din București a fost reținută, după ce a lovit în mod repetat un copil de doar un an și două luni. Părinţii bebelușului au cunoscut-o pe femeie pe o platformă online. Imaginile groaznice au fost văzute de mama micuțului, care a

Trei bărbaţi daţi în urmărire internaţională au fost aduşi în România, doi din Italia şi unul din Germania

News.ro acum o ora
Trei bărbaţi care fuseseră daţi în urmărire internaţională au fost aduşi în România, doi dintre ei din Italia, iar unul din Germania.

Perechea Monica Niculescu şi Lin Zhu a pierdut finala de dublu la Trophee Clarins (WTA)

Adevarul acum 39 minute
Perechea româno-chineză Monica Niculescu/Lin Zhu a fost învinsă de cuplul Asia Muhammad (SUA)/Aldila Sutjiadi (Indonezia) cu scorul de 7-6 (7/3), 4-6, 11-9, sâmbătă, 18 mai 2024, în finala de dublu a turneului de tenis Trophee Clarins (WTA 125), de

Maia Sandu a primit în Germania premiul „Robert Blum pentru Democraţie 2024”. Ea anunță că va dona suma de bani primită

HotNews acum 29 minute
Preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu a primit sâmbătă, la Leipzig, premiul „Robert Blum pentru Democraţie 2024”, oferit sub patronajul preşedintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Premiul este însoţit de 25.000 de euro, sumă pe care preşedi

VIDEO Premier League a anunțat numele celui mai bun jucător al sezonului

HotNews acum 37 minute
Phil Foden a fost desemnat cel mai bun jucător al sezonului 2023-2024 din Premier League. Jucătorul celor de la Manchester City s-a declarat mândru de primirea acestui premiu. Phil FodenFoto: Mark Cosgrove/News Images / imago sportfotodienst / Profi

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°