Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EUROVISION 2012: Ce cadou a primit MANDINGA de la un fan al piesei "Zaleilah"

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 26 mai 2012 ·

Trupa Mandinga, care reprezintă România în finala Eurovision 2012 de la Baku, a primit înaintea ultimei repetiţii oficiale de sâmbătă un tablou din partea unui pictor din Azerbaidjan, Togrul, care s-a declarat fan al piesei "Zaleilah" şi al solistei formaţiei, Elena Ionescu, potrivit Mediafax.

Citeste si Finala EUROVISION 2012. Mandinga, pe locul 12. Suedia a câştigat competiţia!

Elena Ionescu a declarat totodată: "Avem încredere că aceasta va fi o seară memorabilă pentru România. Promitem să făcem pe scena EUROVISION un show cu care românii să se mândrească. Este normal să avem emoţii înaintea unei finale cu o asemenea miză. Am minţi dacă am spune că nu. Având 10 ani de experienţă pe scenă, Mandinga poate să-şi canalizeze emoţiile într-o direcţie constructivă, aşa că pentru diseară suntem gata să dăm tot ceea ce avem mai bun pentru România".

Citeşte şi EUROVISION 2012 Associated Press: Piesa „Zaleilah” este un talmeş-balmeş global

Mandinga va urca pe scenă cu numărul 14, în finala Eurovision, ce are loc sâmbătă seară la Baku Crystal Hall şi care va fi transmisă în direct pe TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional, de la ora 22.00.

Citeste si FOTO: Frumoase, încă din adolescenţă. Vezi cum arătau, în tinereţe, cele mai renumite CÂNTĂREŢE!

Trupa românească va cânta cu această ocazie în faţa a 25.000 de spectatori, toate biletele fiind sold out de mai bine de trei săptămâni. Organizatorii se aşteaptă şi la audienţe TV record, dat fiind interesul crescut al europenilor pentru ediţia din acest an. TVR 1 a fost lider de audienţă în timpul transmisiei primei semifinale, în care România s-a calificat în etapa finală.

Citeşte şi Finala EUROVISION 2012: Cum se votează

Celelate ţări concurente în finala Eurovision 2012 sunt: Azerbaidjan, Spania, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Germania, calificate direct în finală, Lituania, Bosnia şi H

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 7 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 8 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 8 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 9 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 9 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 9 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 10 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 10 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Rareş Bogdan, despre atacurile dintre PNL şi PSD: E normal. În 3.200 de localităţi din România suntem unii împotriva altora. Dar să ştiţi că e mult mai multă decenţă

News.ro acum 9 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a vorbit, miercuri seară, despre campania electorală, admiţând că în unele localităţi PNL şi PSD se atacă reciproc. Eurodeputatul liberal a susţinut însă că, deşi în peste 3.000 de localităţi PSD şi PNL se lupt

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°