Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Falimentul bate la uşă

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 2 decembrie 2008 ·

Din cauza datoriilor de un milion de euro, Iaşiul îşi poate pierde atît antrenorul, cît şi majoritatea titularilor

Soarta Politehnicii depinde de modul în care se vor mişca lucrurile în această lună. Trimişi în vacanţă imediat după meciul cu Rapidul (1-2) din cauza dificultăţilor financiare ale clubului, majoritatea jucătorilor ieşeni aşteaptă clarificarea situaţiei la vîrf pentru a lua o decizie în privinţa viitorului lor. În aceeaşi situaţie se află şi antrenorul Ionuţ Popa. Practic, totul se leagă de acţionarii lui Poli, care sînt aşteptaţi să dea un răspuns vizavi de susţinerea financiară a grupării din Copou.

La ora actuală, clubul are datorii totale de circa un milion de euro, restanţele cele mai mari fiind către bugetul de stat şi către jucători, care nu au mai fost plătiţi din luna septembrie. Dacă divorţurile de Paruolo, Ciprian Tănasă şi Ionuţ Stancu sînt aproape sigure, existînd acordul ambelor părţi, şefii Politehnicii se tem de un exod masiv al fotbaliştilor de bază. Primul dintre titulari care ar putea pleca e Leornard Naidin , el nepărînd dispus să-şi prelungească înţelegerea ce expiră la sfîrşitul anului.

Din cauza datoriilor de un milion de euro, Iaşiul îşi poate pierde atît antrenorul, cît şi majoritatea titularilor

Soarta Politehnicii depinde de modul în care se vor mişca lucrurile în această lună. Trimişi în vacanţă imediat după meciul cu Rapidul (1-2) din cauza dificultăţilor financiare ale clubului, majoritatea jucătorilor ieşeni aşteaptă clarificarea situaţiei la vîrf pentru a lua o decizie în privinţa viitorului lor. În aceeaşi situaţie se află şi antrenorul Ionuţ Popa. Practic, totul se leagă de acţionarii lui Poli, care sînt aşteptaţi să dea un răspuns vizavi de susţinerea financiară a grupării din Copou.

La ora actuală, clubul are datorii totale de circa un milion de euro, re

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°