Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa adoptă legea privind interzicerea purtării vălului islamic în spaţii publice

Publicat in Romania Libera, marți 14 septembrie 2010 ·

Parlamentul francez a adoptat definitiv, marţi, printr-un vot al Senatului, proiectul de lege care interzice purtarea vălului islamic integral în spaţii publice, măsura urmând să intre în vigoare în primăvara anului 2011, informează Mediafax.

Legea mai urmează să fie examinată şi de Consiliul Constituţional, care se va pronunţa asupra textului în termen de o lună.

Conform estimărilor oficiale, aproximativ 1.900 de femei poartă văl islamic integral în Franţa, devenită prima ţară europeană care generalizează interdicţia. O măsură similară este în curs de adoptare şi în Belgia.

Textul nu se referă în mod explicit la vălul integral, ci la "disimularea figurii în spaţiul public", care include străzile, dar şi "locurile deschise publicului" (magazine, mijloace de transport, parcuri, cafenele etc.) sau "afectate unui serviciu public" (primării, şcoli, spitale etc.).

Legea interzice practic purtarea vălurilor de tip niqab (care nu lasă la vedere decât ochii) sau burka (văl care acoperă întregul corp), iar amenda prevăzută de text este de 150 de euro. De asemenea, textul prevede că orice persoană care obligă o femeie să poarte văl este pasibilă de condamnarea la un an de închisoare şi o amendă de 30.000 de euro.

Consiliul de Stat, cea mai înaltă jurisdicţie administrativă, a formulat rezerve cu privire la interdicţia generalizată privind purtarea vălului integral, recomandând limitarea acesteia la anumite locuri publice.

Parlamentul francez a adoptat definitiv, marţi, printr-un vot al Senatului, proiectul de lege care interzice purtarea vălului islamic integral în spaţii publice, măsura urmând să intre în vigoare în primăvara anului 2011, informează Mediafax.

Legea mai urmează să fie examinată şi de Consiliul Constituţional, care se va pronunţa asupra textului în termen de o lună.

Conform estimărilor oficiale, aproxim

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Vipere, şerpi şi un exemplar exotic de piton Constrictor, salvate dintr-o locuinţă din Drobeta Turnu Severin / Erau ţinute în acvarii, pe balcon / Proprietarul a fost găsit mort în apartament în urmă cu câteva zile

News.ro acum 34 minute
Mai multe reptile ţinute în acvarii pe balconul unei locuinţe au fost salvate de poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din Mehedinţi şi vor fi duse la Bucureşti, unde vor sta şase luni în carantină. Proprietarul lor a fost găsit mort în ap

Muzeul Naţional de Artă al României nu va participa la Noaptea Muzeelor. Membrii de sindicat au anunțart că nu vor să lucreze în afara programului

HotNews acum 28 minute
Muzeul Naţional de Artă al României nu va participa la ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor, după ce membrii sindicatului din instituţia muzeală au anunţat că nu vor efectua ore suplimentare în afara programului obişnuit de lucru în data desfăşurăr

Ciolacu: România se prăbuşeşte fără fondurile europene şi reformele UE

Mediafax acum o ora
„Eu, ce îmi doresc în primul şi în primul rând este o normalitate europeană. Încă ne chinuim să găsim politic acea stare care să creeze o normalitate în România. Calea cu populismul, calea cu trebuie să mergem la Bruxelles, să batem cu pumnul în mas

Tulcea: Accident rutier între un microbuz şi o maşină de teren, cu nouă persoane implicate / Şapte victime au fost evaluate medical şi vor fi transportate la spital - FOTO / VIDEOA

News.ro acum 34 minute
Un accident rutier a avut loc, joi după-amiază, între un microbuz şi o maşină de teren, în judeţul Tulcea, în evenimentul rutier fiind implicate nouă persoane. Şapte victime au fost evaluate din punct de vedere medical şi vor fi transportate la spit

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

UPDATE - Seria neagră continuă pentru Boeing: 11 răniţi după ce un avion a ieşit de pe pistă la Dakar. Anvelopa unui alt aparat a explodat la aterizarea în Antalya, în Turcia - VIDEO

News.ro acum 42 minute
Seria incidentelor negre pare să nu mai ia sfârşit pentru marca Boeing. Un avion al constructorului american a fost implicat în noaptea de miercuri spre joi într-un accident pe aeroportul din Dakar, capitala Senegalului, 11 oameni fiind răniţi, iar

Vești bune pentru Shakira. Ce s-a întâmplat cu problemele juridice pe care le avea în Spania?

Ziua Constanta acum o ora
Un tribunal spaniol a anunţat joi că a clasat cea de-a doua procedură pentru fraudă fiscală deschisă împotriva celebrei cântăreţe Shakira, care a scăpat astfel de problemele juridice pe care le avea în ţara în care a locuit timp de mai mulţi ani, in

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 3 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°