Deşi recunoaşte că nu au influenţat rezultatul, arbitrii au fost din nou ţinta lui Mircea Lucescu după returul cu Fulham. "N-am înţeles delegarea unor norvegieni la acest meci. Erau 3 norvegieni la Fulham, i-am văzut înainte de start pe toţi că se pupau cu arbitrii, se îmbrăţişau şi am înţeles că 5 la sută vor fi pentru ei", a acuzat tehnicianul român.
Care şi-a amintit de un episod din urmă cu douăzeci de ani: "E o problemă serioasă ce se întîmplă. În 1990, am jucat cu Dinamo o semifinală contra lui Anderlecht. În lotul lor erau 7 olandezi, antrenorul era De Mos, olandez, şi arbtrii...? Tot olandezi! În 23-25 de ani de carieră nu mi s-a întîmplat să mă arbitreze şi pe mine un român. Sau poate croat, ceh ori un polonez. O chestie foarte serioasă, pentru că interpretarea jocului de către arbitrul norvegian nu mi-a plăcut. Nici la Doneţk, nici la Londra!".