Existenta bunicului capata zi de zi noi dimensiuni, aproape tragice. Viata i se restrangea dramatic, zgarcita si nemiloasa, deopotriva cu spatiul ce-si ingusta neguros orizontul. Abia ajungea, cu rasuflarea prelunga intre pasii tarsiiti, la busteanul culcat langa gardul lui Lixandru Gargaz. Pe trunchiul acela de dud, frant de vantul campiei, cativa mosnegi se adunau sa-si povesteasca amintirile si sa-si tina de urat Cand l-au "lasat" picioarele, tata-mare s-a necajit fara masura, primitiv si brutal, de parca-si pierduse mintile. S-a incruntat cu turbare la Dumnezeu, cu falcile scrasnind a ura vanata, si l-a suduit cum i-a venit la gura. Ba de Mama-Sa, ba de dumicati, paine, capistere, anafura, masa si cate si mai cate aveau atingere cu divinitatea. Asa a inteles el atunci, in clipa aceea de nebunie profund omeneasca, sa se razbune pe Creator. Ma-marea, femeie cu obisnuinta lucrurilor bisericesti, s-a pitit intr-un colt de ogeac, prefacandu-se ca scutura cosul cuptorului, si se inchina strans, pe furis. Se ruga si implora indurare si iertaciune pentru omul ce-i fusese harazit si pe care-l slujea cu credinta, ca orice taranca din Oltenia. "Daâ mai taci ma, Florache, tie chiar nu ti-e frica de Dumnezeu?", a cutezat ea sa-l infrunte, speriata de tonul blasfemator. "Ia mai taca-ti fleanca aia, Dumnezeii tai de muiere proasta, c-acu te iau si pe tine! Ce te bagi tu intre mine si El?", i-a retezat-o scurt tata-mare si, deodata, peste ocarile inghimpate s-a asternut o liniste grea, tepoasa. Insa nu i-a raspuns daca se teme de ala de Sus ori nu, caruia ii ceruse socoteala cu atata vehementa si impietate. Nu, nici vorba. S-a prelins doborat si rusinat in obor, tarand in urma un arac ce-i servea drept baston, si-acolo, in usa patulului, s-a apucat sa curete stiuleti de porumb si sa azvarle boabe orataniilor rasfirate prin sopru. Munca asta marunta, de infirm, parea sa-