Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hattrick provincial

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 mai 2010 ·

Pentru a doua oară în istorie, podiumul Ligii I e alcătuit din trei echipe din afara Capitalei. În sezonul 1971-1972, primele trei clasate ale campionatului au fost FC Argeş, UTA şi Universitatea Cluj. Acum, CFR Cluj, Unirea Urziceni şi FC Vaslui au ocupat locurile 1-3.

Etapa a 34-a a clarificat şi lupta pentru poziţia a treia de pe podium, bătălia fiind tranşată de FC Vaslui, care devine prima echipă din Moldova ce reuşeşte o asemenea performanţă. FC Timişoara a ieşit repede din cursă, după ce a încasat două goluri de la braşoveni în minutele 10 şi 16. Steliştii au visat cu ochii deschişi după ce au marcat în minutul 20 al meciului de la Piteşti.

Dar, golul lui Wesley din minutul 38 al meciului FC Vaslui - Dinamo a rezolvat lupta în favoarea echipei lui Lăcătuş. Formaţia din Ghencea a prins însă un loc în play-offul pentru grupele Ligii Europa, întrucât FC Vaslui era deja calificată în această fază a competiţiei graţie statutului de finalistă a Cupei României.

Becali: „Renunţăm la Academie şi la muzeu"Rămâne de văzut însă pe ce arenă vor juca roş-albaştrii în viitorul sezon, în condiţiile în care Gigi Becali susţine că n-a renunţat încă la ideea de a muta echipa la Buzău.

„Voi plăti acolo 5.000 de euro pe lună pentru prestări servicii, nu chirie, că aşa a ar trebui să plătesc şi impozit. Economiile Stelei vor fi astfel de un milion şi jumătate de euro. Vor dispărea Academia Steaua şi muzeul din Ghencea. Nu duc muzeul în Pipera, dar am dat ordin să se închidă acele spaţii, pentru că altfel s-ar specula că fac activitate economică. Am închis magazin, muzeu, tot...", a explicat Becali.

În cazul în care va pleca din Ghencea, Steaua va juca în Liga Europa pe stadionul din Piatra Neamţ, întrucât arena „Gloria" din Buzău nu este omologată la standarde UEFA. Deşi Mihai Stoichiţă a declarat că va părăsi banca Stelei, iar Gigi Becali e sigur de ve

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°