Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara a pierdut o investiţie de 350 de milioane de euro, din cauza poluării oraşului. Compania a plecat la Arad

Publicat in Adevarul, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Primarul Nicolae Robu a dezvăluit, vineri, că a refuzat un investitor mare care ar fi vrut să deschidă o fabrică în Timişoara

Nicolae Robu nu a dorit să dezvăluie numele companiei care ar fi dorit să deschidă o fabrică în Timişoara, dar care a fost refuzată pe motiv că ar fi poluat oraşul.

Compania, care ar fi investit 350 de milioane de euro şi ar fi oferit peste 800 de locuri de muncă, a fost nevoită să se reorienteze şi a plecat la Arad.

„Fabrica ar fi produs poluare. După toate angajamentele investitorilor respectivi, între limitele permise de Uniunea Europeană. Am spus însă că dacă se poluează câtuşi de puţin, chiar şi în interiorul limitelor permise, eu nu agreez acea investiţie. Nici cifra de afaceri, nici numărul de locuri de muncă nu primează în faţa sănătăţii oamenilor şi a oraşului. Le-am propus să găsească un teren în jurul Timişoarei, într-o zonă unde impactul poluării nu ar fi fost atât de important. Ei nu au vrut şi s-au mutat la Arad”, a declarat Robu.

Ajungând la subiectul poluare, Nicolae Robu a ţinut să precizeze că nu poate face nimic împotriva celor de la Continental, care au obţinut toate avizele respectând legislaţia din România.

„Firma Continental a investit în Timişoara cu toate avizele de la toate autorităţile, inclusiv de la Guvernul României. După ce au fost investiţi milioane de euro, nu poţi pur şi simplu să ridici autorizaţia de funcţionare în condiţiile încadrării parametrilor companiei în normele legale. Pentru că dacă faci aşa ceva, pierzi categoric şi în instanţele româneşti şi cele internaţionale, şi ajungi să plăteşti milioane în daune. Nu pot să cer, decât ceea ce cer cu insistenţă. Să îşi reducă degajările în atmosferă de substanţe urât mirositoare şi să facă măsurători pentru a ţine procesul tehnologic sub control”, a mai spus Nicolae Robu.

Timişoara a mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 49 minute
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum 56 minute
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Program Carrefour de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în 3, 4 și 5 mai

HotNews acum 38 minute
Program Carrefour de Paște 2024. Carrefour România a anunțat care va fi programul special pentru perioada sărbătorilor pascale. CarrefourFoto: Emilio100 / Dreamstime.com Programul se aplică tuturor formatelor de magazine din rețeaua Carrefour. Clien

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 7 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 4 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 2 mai, de la ora 19:00

Gandul acum o ora
Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportiva română Andreea Beatrice Ana s-a calificat, acum patru săptămâni, la Jocurile Olimpice de la P

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°