Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul centrului financiar londonez: România atrage un miliard de euro în investiţii în infrastructură

Publicat in Adevarul, miercuri 28 aprilie 2010 ·

România va atrage un miliard de euro (1.3 miliarde de dolari) in infrastructura de la un grup internaţional, a declarat Nick Anstee, Primarul Centrului Financiar din Londra, după ce acesta a avut întâlniri cu investitorii din Bucureşti, notează Bloomberg.

"Această investiţie provine de la o afacere internaţională, presupun că acesta va fi doar începtului, mai sunt şi alţii care sunt dornici să investească", a spus Lordul Primar Anstee ieri, într-un interviu la Ministerul român de Finanţe, fără a oferi mai multe detalii despre numele grupului sau despre intervalul de timp când vor avea loc investiţiile.

"Ei analizează infrastructura, se află aici şi vor să investească sume importante de bani ca un punct de plecare de peste un miliard de euro", a adăugat el.

Companiile internaţionale planifică să beneficieze de forţa calificată de muncă din ţara est-europeană şi de poziţia sa geografică în apropierea Mării Negre pentru operaţiunile lor de distribuţie, a declarat Anstee. Aproximativ 4.000 de companii din Marea Britanie au investit deja un total de 4,5 miliarde de euro în România şi "vrem să continuăm acest lucru."

România a suferit cea mai gravă recesiune din ultimii 20 de ani, care a sters câştigurile realizate în 2008, când economia a crescut cu 7,1 la sută, cel mai rapid ritm din Uniunea Europeană, stimulat de un boom de creditare şi de creşterea a investiţiilor străine.

Investiţiile străine directe în primele două luni în ţară au fost de 466 milioane euro, mai puţin de jumătate comparativ cu 1,3 miliarde de euro câştigaţi în aceeaşi perioadă a anului trecut, a raportat Banca Centrală Română pe 13 aprilie. În comparaţie cu un record de 9.5 miliarde de euro în 2008 şi 7,2 miliarde de euro în 2007, când ţara a aderat la UE, potrivit băncii.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 4 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 5 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 4 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 5 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 5 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 7 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 4 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 8 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 11 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

13°/25°
Constanta
acum

dum.

9°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°