Dezincriminarea insultei si a calomniei au fost privite ca o mare victorie pentru libertatea de exprimare. Existenta celor doua infractiuni era considerata, pe buna dreptate, si un exces, pentru ca ambele fapte pot fi sanctionate foarte bine in limitele foarte bine calibrate ale noului Cod Civil, prin obligarea vinovatului la despagubiri si la retractari publice, dar si un intrument de abuz din partea autoritatilor impotriva jurnalistilor, mai ales a celor de investigatie si liderilor de opinie.
Si, intr-adevar, am invins. Dar ma intreb daca am meritat aceasta victorie? Uitandu-ma la presa romaneasca, in special la audiovizual, sunt tentata sa spuna ca nu. Ceea ce vedem zilnic pe ecrane depaseste cele mai negre spaime. Zoaiele care se scurg zilnic din studiourile de televiziune contin cantitati impresionate de calomnii si insulte dintre cele mai mizerabile, mai gogonate, mai nerusinate, mai sfidatoare si mai periculoase.
In timp ce jurnalismul de investigatie aproape ca si-a dat duhul, minciuna, insolenta si ticalosia domina presa romaneasca. Drept la replica? CNA? Procese civile? Despagubiri? Da, au mai existat, dar cu efecte foarte timide.
CNA este un organism politizat si divizat, supus el insusi unor presiuni mediatice teribile, care foarte rar reuseste sa ia masurile cele mai drastice. A facut-o doar cu OTV si numai dupa ce audiovizualul a suferit un proces de otevizare in masa. In rest, CNA se mentine in limita unor sanctiuni caldute, din care impricinatii fac mai degraba motiv de martirizare, decat de rusinare.
Despagubirile dictate de instante sau amenzile date de CNA nu sunt usturatoare pentru cei sustinuti de masinarii financiare uriase. Banii acestia sunt priviti ca un cost colateral pentru atingerea scopului in sine, care este calomnierea unui adversar. Pentru ca intre momentul rostirii minciunii si cel al p
