Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ: Sacrificarea rituală a bancherilor

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 28 octombrie 2008 ·

Sorin Ioniţă: ” În Evul Mediu, când o molimă necunoscută lovea satele şi târgurile, iar remediile uzuale nu mai dădeau rezultat, autorităţile cedau presiunii mulţimii şi tolerau câte un sacrificiu ritual. ”

Erau vizaţi indivizii ciudaţi, marginali sau pur şi simplu diferiţi („străinul“). Dacă situaţia era gravă, se putea plusa un pic la emoţie şi dramă, aplicând tactica „duşmanului dinăuntru“: vrăjitorii erau identificaţi printre târgoveţi cu gura mare, nobilime scăpătată sau vreun cleric ce fluierase vineri, după slujbă. Uneori, oficialii aveau înţelepciunea să abată furia gloatei către delincvenţi reali, care chiar reprezentau un pericol şi meritau pedepsiţi - numai că pentru alte fapte, nu molima în chestiune, cu care n-aveau nicio treabă. Dar nu mai conta: la linşaj nu se cer dovezi sau demonstraţii cauză-efect, scopul ultim fiind coeziunea obţinută printr-un exerciţiu de purificare colectivă.

În actuala criză economică globală, ţapii ispăşitori de serviciu sunt bancherii, asupra cărora politicienii şi presa aruncă toată vina. Este trendul în care s-a înscris mai nou şi BNR, arătând cu degetul şi ameninţând cu descăpăţânarea profesională oameni din sistem, că aşa merge mai nou instrumentul de politică monetară: dobânda de referinţă se stabileşte prin flagelarea ereticilor în piaţa publică, pentru ca aceştia să vadă de bunăvoie Adevărul şi să se dezică de erezie.

A, nu că băncile care operează în România ar fi fără pată: mult au greşit ele aproapelui lor, prin puturoşenie, servicii proaste, contracte oneroase şi comisioane schimbătoare. Tot ele au alimentat cultura creditului cu buletinul, promovând insidios ideea că împrumutul face parte din categoria drepturilor omului şi creând în România echivalentul pieţei sub-prime din SUA: clienţi riscanţi, întinşi până la limita riscului (şi peste) cu îndatorarea. Dar toate astea nu au

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 34 minute
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Ucraina retrage de pe front tancurile Abrams furnizate de SUA din cauza ameninţării dronelor ruseşti. Strategia de luptă trebuie reconsiderată

News.ro acum 22 minute
Ucraina a lăsat deocamdată deoparte tancurile de luptă Abrams M1A1 furnizate de SUA în lupta sa împotriva Rusiei, în parte pentru că războiul rusesc cu drone face prea dificilă operarea lor fără a fi detectate sau atacate, au declarat doi oficiali m

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 30 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Motivul pentru care audierea lui Ion Iliescu în Dosarul Mineriadei are loc la domiciliu, nu la Parchet

Adevarul acum 19 minute
Fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu-Voican Voiculescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, gl.(r) Vasile Dobrinoiu şi gl.(r) Peter Petre au fost puşi sub acuzare în dosarul Mineriadei. După audierille

Un tribunal din Ucraina a dispus arestarea preventivă a ministrului agriculturii. Acuzațiile grave la adresa sa

Ziare.com acum o ora
Un tribunal din Ucraina a decis vineri, 26 aprilie, ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv. Decizia a fost luată în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 3 ore
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°