Numindu-mi randurile de fata Un Kosovo poetic nu creez niciun fel de metafora. Asadar, nu despre un razboi intre poeti, nu despre un camp de batalie e vorba, ci chiar despre provincia atat de des invocata in disputele internationale, provincie care revine la starea de normalitate si, dupa ce armele au tacut, este normal sa se auda vocea poeziei. Sigur ca zona este departe de a-si fi aflat linistea interioara, de a-si fi oblojit toate ranile si de a fi lasat in uitare conflictul si ura. Sigur ca e inca nevoie ca pacea sa fie aparata cu arma in mana (un paradox ce nu mai este paradox de multa vreme!). Dar la fel de sigur e ca o antologie de poezie (Vremea de aur a Dragostei) si un recital poetic sunt insemne ale revenirii la normalitate.
Un vecin ti-e mai apropiat decat o ruda, se spune. E o intelepciune pe care deseori o ignoram si ne inghesuim sa ne cautam rubedeniile hat departe, sperand ca vom gasi la ele sprijin, intelegere sau alinare. Numai ca, atunci cand le gasim, si noi, si ei suntem mirati, intrigati, dezamagiti. Firavele noastre legaturi nu ne prea ajuta in a ne regasi sentimentul de solidaritate. In locul lui apare stinghereala, in locul cuvintelor se instaleaza o tacere stanjenitoare pentru amele tabere. Nu vreau sa extrapolez si sa vorbesc despre cat de benefice sunt cautarile noastre diplomatice departe de casa, nici sa caut nod in papura incercarilor noastre de a ne debarasa de spatiul caruia ii apartinem (aceasta parte a Europei) spre a ne afilia, fortand integrarea si recunoasterea, in altele. Observ doar ca stim mai putine lucruri despre ceea ce se intampla langa noi decat despre ce se petrece foarte departe.
De Kosovo, noi, generatiile ceva mai trecute de tinerete, sigur ca am aflat prin cartea de istorie la capitolul Micea cel Batran si a sa prezenta in randul coalitiei antiotomane, coalitie ce se va dovedi la Kosovopolje in