In cele trei zile, cit durase repartitia la Bucuresti, locuisem la un camin studentesc din Grozavesti. Apoi am fost ejectat, ca si ceilalti colegi, care voiau s-o mai scalde prin Capitala, „intrucit caminele intra in curatenie si reparatii". Am apelat la varianta de rezerva: rudele. Unchiul Gicu, cu apartament in Drumul Taberei, m-a primit bucuros (cel putin asa mi s-a parut): nu ne mai vazusem de cind eu eram copil, iar el venise, odata, la hramul satului. In trei zile, am epuizat toate amintirile, vestile si povestile din sat despre neamuri si cunoscuti. Dupa inca trei zile a inceput sa faca aluzii - doar vad si eu! - ca la el e cam strimt... Ceea ce chiar era adevarat. „Du-te la Margareta!, m-a indemnat unchiul. Mai stai si la ea." Tanti Margareta locuia in alt capat al Bucurestiului, avea „casa pe pamint", o casuta discreta, cocheta, dar plina si zumzaind ca un stup. Sau ca un han. Era vadit ca tanti cam tragea mita de coada, asa ca mi-am onorat gazduirea cu ultimele mele rezerve financiare, bani pe care i-a primit, bucuroasa. Dupa doua saptamini, fiecare dintre parti a considerat ca si-a facut datoria, asa ca ne-am despartit cu imbratisari si pupaturi. (Ingratul de mine, n-am mai vizitat-o niciodata pe tanti...) La ziar, dupa cum ma asigura protectorul meu ad-hoc, lucrurile erau sub cele mai bune auspicii, doar ca nu publicam si, evident, nu primeam nici un ban. Spunindu-i balada mea de chirias, impresionat, m-a luat cu el acasa, nu mai stiu in ce cartier, ca pentru mine, provincialul, toate erau cam la fel. Am ajuns acolo pe la 5 dupa-amiaza. Apartament confortabil, cu toate dotarile si accesoriile. M-am „prabusit" intr-un fotoliu, frint de oboseala si - trebuie sa recunosc - lihnit de foame: nu mincasem nimic toata ziua. Gazda s-a scuzat si a disparut, poate la bucatarie, mi-am zis eu, optimist. Cind a revenit, a pus pe masa... niste dosare, pe cind eu ma aste