Foto: Thinkstock La vârsta de 36 de ani, Clarles Baudelaire a revoluţionat întrega lirică franceză şi europeană. A inspirat mulţi compozitori: Claude Debussy, Gabriel Fauré, Alban Berg, Karlheinz Stockhausen şi, mai nou, Mylène Farmer au scris muzică pe versurile lui.

Traducător al "Povestirilor extraordinare" a lui Edgar Poe, Baudelaire îşi adună într-un volum poeziile risipite prin diferite reviste ori numai recitate în cercurile de prieteni, pe care îl publică după 15 ani.

Este vorba despre controversatul său volum "Les fleures du mal" ("Florile răului"). Volumul a fost tipărit într-un grupaj de 18 poezii, prima dată în 1855, în "Revue de deux mondes", întâmpinând opoziţia criticii. În decembrie 1856, Baudelaire încheie contractul de editare a "Les fleures du mal", cartea fiind publicată după şase luni, în iunie 1857, timp în care autorul, din dorinţa de perfecţiune, a realizat o carte cu o structura unitară, armonios articulată. Frumuseţea sinistră şi rece a cărţii a fost contestată de presă, inclusiv de Ministerul de Interne, sub acuzaţia de ultraj la morala publică şi religioasă, la scurt timp după pronunţarea hotărârii de achitare a lui Flaubert în cazul "Doamnei Bovary" (Cosma, Doru, De la Dante la Zola, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1978).

Baudelaire face demersuri pentru a salva de la confiscare exemplarele nevândute ale cărţii, pentru încetarea urmăririi penale prin apelarea la unele persoane potentate ale regimului, dar şi prin prietenii săi care publicau articole apreciind stilul ales al acestuia. Toate acestea se dovedesc inutile, Baudelaire fiind trimis în judecată la secţia a şasea a Tribunalului corecţional al Senei. Împotriva acuzaţiilor de proslavire a răului, a prezentării viciilor în toată oroarea, cu ajutorul avocatului său, Chaix d’Est-Ange, menţionează bunele sale intenţii exprimate în titlul şi prefaţa cărţii, faptul că