Prelegerile renumitului teatrolog şi profesor de studii teatrale de la Sorbona Nouvelle-Paris, George Banu, reprezintă întotdeauna un prilej de a afla cele mai interesante lucruri din activitatea marilor performeri de pe scena teatrală a lumii - regizori sau actori. De aceea, orice conferinţă susţinută, de obicei la importante festivaluri sau la reuniuni profesionale, interesează pe foarte multă lume - atât din mediul teatral, cât şi din cel literar.

La Festivalul de la Sibiu, recent încheiat, George Banu a prezentat conferinţa "Repetiţiile: între laborator, atelier şi uzină", având la bază noul său volum editat în limba română, la "Nemira", "Repetiţiile şi teatrul reînnoit - secolul regiei". Într-o conversaţie avută cu el, pornind de la acest subiect, i-am decupat gânduri referitoare şi la integrarea teatrului din Est în teatrul din Vest; la identitatea pe care trebuie să o aibă teatrul din zona Estului în contextul zonei Vestului; la conceptul numit "valorile de proximitate", apărut o dată cu anunţarea crizei economice mondiale sau la deosebirile şi asemănările între marile festivaluri de teatru din Europa, printre care se numără şi cel de la Sibiu.

George Banu ne-a mărturisit că ideea de a scrie o carte despre repetiţiile la spectacolele unor mari creatori de scenă este "puţin complicată". Atunci când a plecat din România în Franţa şi lucra la revista Travail Théâtral s-a valorificat, în opinia sa, un singur fel de repetiţie - ceea ce se numea creaţia colectivă. Apoi, discuţia în mediul său despre repetiţie a devenit foarte obositoare şi apăsătoare, iar când a creat o revistă, la Teatrul Naţional din Caen, a spus: "Nici o vorbă despre repetiţii, ci numai despre arta teatrului".

"Era un fel de reacţie violentă contra acestei modernizări excesive a creaţiei colective. Ne-am dat seama, mai târziu, că este cu totul pasionant de a