Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbatul suspectat că şi-a omorât, tranşat şi eviscerat concubina a fost arestat preventiv

Publicat in Gandul, vineri 15 martie 2013 · ·

Bărbatul din localitatea constănţeană Cumpăna, suspectat că şi-a omorât, tranşat şi eviscerat concubina, punându-i apoi capul, mâinile şi organele într-un bidon, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, fiind acuzat de omor calificat şi profanare de morminte, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, Gheorghe Drăguşin, de 50 de ani, din comuna Cumpăna, a fost prezentat, vineri dimineaţă, magistraţilor Tribunalului Constanţa cu propunerea de arestare preventivă, pentru 29 de zile, sub acuzaţiile de omor calificat şi profanare de morminte, propunere admisă de instanţă.

Gheorghe Drăguşin s-a prezentat, joi dimineaţă, la postul de poliţie din Cumpăna şi le-a spus oamenilor legii că şi-a găsit concubina moartă în casă.

Anchetatori deplasaţi la faţa locului au descoperit victima complet dezbrăcată, aşezată pe un pat. Aceasta fusese decapitată, avea braţele secţionate, iar pieptul îi fusese despicat şi organele interne scoase. Potrivit anchetatorilor, capul, mâinile şi organele interne au fost găsite într-un bidon din plastic, lângă pat.

Concubinul acesteia, Gheorghe Drăguşin, principalul suspect în acest caz, le-a declarat poliţiştilor că aşa a găsit-o pe femeie şi, şocat, ar fi încercat să se sinucidă. Surse din rândul anchetatorilor spun că el prezintă urme specifice strangulării pe gât, iar o frânghie cu laţ a fost găsită prinsă de o grindă.

Trupul victimei a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, medicii legişti urmând să stabilească atât cauza decesului, cât şi când a survenit acesta, deoarece anchetatorii cred că femeia fusese ucisă cu mai multe de 24 de ore înainte ca omorul să fie anunţat.

Anchetatorii spun că Drăguşin şi-a mai înjunghiat concubina în urma cu doi ani, femeia având nevoie de 60 de zile de îngrijiri medicale, el fiind trimis în j

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 2 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 5 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 7 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum o ora
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 3 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 9 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 7 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 6 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°