Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Vreau în acest an să deschidem la Beijing Institutul Cultural Român

Publicat in Romania TV, marți 2 iulie 2013 ·

Premierul Victor Ponta doreşte deschiderea, în acest an, a filialei Institutului Cultural Român la Beijing. Prim ministrul României a avut marţi o întâlnire cu omologul său din China, Li Keqiang.

"Vreau în acest an să deschidem la Beijing Institutul Cultural Român, să avem în Bucureşti Institutul Confucius, să mărim numărul de burse pentru studenţii români care vin să studieze în China şi, de asemenea, cei din China în România. (...) De asemenea, am ridicat problema accesului pe piaţa Chinei a produselor alimentare, agroalimentare din România", a precizat primul-ministru, după întâlnirea cu premierul chinez Li Keqiang, potrivit Agerpres.

El a menţionat că în cadrul discuţiei cu omologul său s-a făcut referire şi la proiectele de colaborare în domeniile energie şi tehnologia comunicaţiilor.

Victor Ponta a apreciat că întâlnirea cu preşedintele chinez Xi Jinping şi cu premierul Li Keqiang, la puţin timp după ce aceştia şi-au preluat funcţiile, înseamnă că România a rămas un partener special pentru China.

Potrivit şefului Guvernului român, întrevederea cu aceştia a fost o ocazie pentru reafirmarea relaţiei speciale bilaterale şi discutarea unor aspecte concrete, care ţin de colaborarea politică şi relaţiile economice.

Premierul a subliniat că în acest moment China este una dintre marile puteri ale lumii, iar noii ei lideri au în continuare un sentiment special pentru ţara noastră.

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în largul Mării Negre. Trei marinari sunt căutați de echipajele de salvare

HotNews acum 22 minute
​O navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 mile marine de Sfântu Gheorghe, iar opt membri ai echipajului au fost salvaţi, trei fiind daţi dispăruţi. Mai multe nave desfăşoară acţiuni de căutare în zonă, i

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 2 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum 26 minute
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Ştafeta torţei olimpice, programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie, a fost anulată

News.ro acum 3 ore
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu, potrivit BFMTV. Această decizie a fost anunţată de premierul Gabriel Attal după o reuniune la Matignon, potrivit BFMTV. Ace

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 2 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 11 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Bărbaţi înarmaţi au ucis trei turişti spanioli în provincia centrală Bamyan din Afganistan

News.ro acum o ora
Trei turişti spanioli au fost ucişi şi cel puţin un spaniol a fost rănit într-un atac al unor oameni înarmaţi în provincia centrală Bamyan din Afganistan, a anunţat vineri Ministerul de Externe al Spaniei, citat de Reuters. Vineri mai devreme, purtă

Zelenski: Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski afirmă cp, după atacurile ruseşti, sectorul energetic ucrainean a pierdut o parte semnificativă din producţie, subliniind că este nevoie de timp pentru a-l restabili. El a precizat că a avut o discuţie pe ace

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 13 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

20°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°