Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectacol fara goluri in derbiul de la Timisoara

Publicat in HotNews, luni 22 august 2005 ·

Poli Timisoara si Steaua au terminat la egalitate, scor 0-0, primul derbi al sezonului in Divizia A. Cei 30.000 de spectatori care au luat cu asalt stadionul Dan Paltinisanu au asistat la un joc peste media campionatului.

Chiar daca s-au aflat mai mult cu gandul la partida de marti de la Trondheim, stelistii au dominat prima parte a jocului, cand Iacob, Nicolita si Bostina au semanat panica in careul banatenilor. De parte cealalta, Viorel Moldovan a fost aproape de gol in minutul 10, pentru ca apoi Caramarin sa-l puna la grea incercare pe Hamutovski cu un sut de la 35 de metri.

In repriza a doua, prudenta a luat locul spectacolului, cele doua echipe multumindu-se sa-si strice reciproc jocul. Astfel, primul derbi al sezonului s-a incheiat cu un scor alb, Steaua ramanand singura echipa din Divizia A fara gol primit in acest campionat.

Dupa ce s-a agitat tot meciul pe banca tehnica, fiind la un pas de a intra pe teren, Cosmin Olaroiu a fost de parere ca Poli ar fi meritat sa castige. "A fost un meci de bun nivel, in special in prima repriza, un meci peste media campionatului nostru. Cele doua echipe au jucat deschis, si-au creat ocazii, fara insa ca acestea sa se concretizeze.

Din punctul meu de vedere, insa probabil sunt subiectiv, Poli ar fi meritat sa castige. Daca vom juca la fel si in continuare, nu vom mai avea accidente ca la Bacau", a spus Olaroiu, care a precizat ca Marian Salomir ar fi trebuit sa acorde lovitura de pedeapsa in repriza secunda, cand stelistul Mihai Nesu a atins mingea cu mana in careu.

Dupa ce au scapat de obstacolul Timisoara, stelistii au calea deschisa catre partida cu Rosenborg. Antrenorul ucrainean al ros-albastrilor, Oleg Protasov, a declarat ca elevii sai nu au putut uita la Timisoara ca marti joaca probabil cel mai important meci al sezonului. "Cred ca a fost un joc bun. Si o e

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat de 46 de ani din Sectorul 6, omorât în bătaie de doi tineri. Agresorii au fost identificați, prinși și reținuți de Poliție

Ziare.com acum 36 minute
Tragedie, marţi seară, 14 mai, în Sectorul 6 al Capitalei. Un bărbat de 46 de ani a murit, după ce a fost agresat de doi tineri. Ar fi fost lovit în cap cu niște bâte. "La data de 14 mai 2024, în jurul orei 20.25, Direcţia Generală de Poliţie a Muni

Bebeluș în vârstă de doar o zi, dus de urgență de la Timișoara la București cu un avion SMURD

Press Alert acum o ora
Bebeluș în vârstă de doar o zi, transportat de urgență, marți, de la Timișoara la București cu un avion SMURD. Nou-născutul a fost diagnosticat cu o afecțiune cardiacă, fiind necesar transferul acestuia, de urgență, la Spitalul Clinic de Urgență pen

Adrian Câciu: „Avem evaziune foarte mare. 32-33 miliarde de euro pierdute anual”

HotNews acum 44 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi că nivelul evaziunii fiscale în România este foarte mare, ceea ce afectează considerabil încasările la bugetul statului, informează News.ro. ”10% din PIB vi se pare puţi

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 4 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

VIDEO Ce a făcut Simona Halep după ce nu a primit wild card la Roland Garros: „Lista dorințelor pe final de carieră”

Gazeta Sporturilor acum 10 minute
Simona Halep (32 de ani, 1149 WTA) va reveni miercuri pe teren, la WTA Trophee Clarins, după ce . O jucătoare din circuit a postat un videoclip în care s-a antrenat cu sportiva din România după acest eveniment.

Rodeanu, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Preşedintele şi premierul se cam calcă pe picioare

Mediafax acum 51 minute
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Bogdan Rodeanu, spune că Ucraina trebuie sprijinită cu un sistem Patriot, chiar dacă din cele care urmează să fie instalate. El critică poziţiile publice ale preşedintelui Klaus Iohannis ş

Ciolacu: Gabriela Firea va câştiga Primăria Generală / Nu văd niciun motiv de ce l-ar vota pe Nicuşor Dan / Nu am discutat cu domnul Piedone de când a început campania şi nu o să discut până la sfârşitul campaniei

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a afirmat, marţi seară, că Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, va câştiga alegerile şi a precizat că nu vede niciun motiv pentru care alegătorii să îl voteze pe Nicuşor Dan.

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: George Simion

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este George Simion – politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

A fost dezvelit primul portret oficial pictat al regelui Charles al III-lea. Motivul pentru care are un fluture pe umăr - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Palatul Buckingham a dezvelit marţi primul portret oficial pictat al Regelui Charles al III-lea de la încoronarea sa, realizat de celebrul artist britanic Jonathan Yeo. Tabloul îl înfăţişează pe rege din faţă, îmbrăcat în uniforma Gărzilor galeze, r

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum 3 ore
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/19°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°
vin.

11°/15°
Iasi
acum

11°
mar.

6°/16°
mie.

9°/16°
joi

9°/17°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

mar.

8°/14°
mie.

8°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

7°/18°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/13°
Timisoara
acum

16°
mar.

10°/22°
mie.

10°/18°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°