Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Egipt. Forţele de securitate au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa demonstranţii din Piaţa Tahrir

Publicat in Antena 3, sâmbătă 24 noiembrie 2012 ·

Update 12:20 - Forţele de securitate au folosit sâmbătă gaze lacrimogene în Piaţa Tahrir din Cairo pentru a dispersa demonstranţii care protestau pentru a-i cere preşedintelui islamist Mohamed Morsi să revină asupra deciziei sale de a-şi spori semnificativ prerogativele, informează agenţia AFP, citat de Agerpres

Treizeci de corturi au fost instalate la faţa locului, după ce opozanţii au decis să lanseze vineri un sit-in pentru a demonstra împotriva noilor competenţe ale lui Mohamed Morsi.

Gaze lacrimogene au fost folosite împotriva unui număr mic de demonstranţi prezenţi în piaţă care au fugit pe străzi laterale.

'Nu vom pleca din Tahrir până când nu va avea loc un proces echitabil al ucigaşilor revoluţionarilor şi înainte ca Morsi să revină asupra deciziei sale', a declarat pentru AFP unul dintre protestatari, Mohammed al-Gamal.

Cu o zi înainte, în Piaţa Tahrir, epicentrul revoltei din 2011, mii de oameni s-au adunat la apelul unor personalităţi sau a mişcărilor laice şi liberale strigând 'Morsi dictatorul!'.

O altă demonstraţie a avut loc în faţa palatului prezidenţial pentru a-l susţine pe şeful statului egiptean care a promulgat joi dispoziţii cu valoare constituţională sporindu-şi prerogativele pentru 'a proteja revoluţia' din 2011, iniţiativă care, potrivit simpatizanţilor săi, va permite să stabilizeze tranziţie democratică a ţării.

--------------------

Opozanţii preşedintelui egiptean Mohamed Morsi au început vineri seară o adunare paşnică în emblematica piaţă Tahrir din Cairo pentru a solicita liderului islamist să revină asupra deciziei de a îşi spori prerogativele constituţionale, relatează AFP.

"Toate forţele politice revoluţionare au ajuns la un acord pentru a începe un sit-in vineri", a declarat într-un comunicat Curentul popular condus de Hamdeen Sabbahi, candidat

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-a prăbușit

Press Alert acum 49 minute
Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-ar fi prăbușit, a anunțat duminică televiziunea de stat iraniană, adăugând că echipele de salvare se îndreaptă spre locul respectiv. Presa iraniană a furnizat rapoarte contradic

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum o ora
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Finlanda pregătește o lege pentru respingerea migranţilor la graniţa cu Rusia. Motivul pentru care este dispusă să încalce angajamentele internaţionale

Ziare.com acum 32 minute
Finlanda va propune săptămâna viitoare un proiect de lege care să le permită agenţilor de frontieră să blocheze solicitanţii de azil care încearcă să intre din Rusia, a declarat duminică, 19 mai, premierul. Este o decizie care ar putea determina Hel

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum o ora
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum o ora
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 2 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 2 ore
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo a fost ucis

G4Media acum o ora
Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo, un activist din rândul diasporei congoleze stabilit în SUA, Christian Malanga, a fost împuşcat mortal de armată în timpul asaltului asupra palatului prezidenţial de la Kinshasa,

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 2 ore
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°