In plina criza economica, Panama, un stat cu doar trei milioane de locuitori, estimeaza o crestere economica de patru procente, in acest an, cea mai mare din toata America Latina.
In 2009, Panama ar trebui sa raporteze al treilea an consecutiv de excedente bugetare, iar expertii sunt siguri ca tara ca inregistra o crestere de patru procente, scrie Le Temps.
"Panama are un sistem bancar solid, fara active toxice, si o economie care nu depinde de banii trimisi de emigranti", explica economistul Jose Chen Barria. "Stabilitatea politica a tarii, siguranta juridica si prezenta unui aeroport cu legaturi catre principalele capitale de pe continent au contribuit la atragerea investitiilor straine", a adaugat el.
Datorita acestor avantaje, mai multe corporatii internationale, printre care gigantul petrolier Total si producatorul Caterpillar, si-au ales Panama drept sediu principal de pe continentul Sud American, profitand si de o fiscalitate favorabila.
De asemenea, avand in vedere ca dolarul este acceptat drept moneda oficiala, nu exista restrictii pentru viza, iar tara este partial anglofona, o multime de investitori din Columbia, Venezuela si Statele Unite au ales sa-si plaseze banii aici, mai ales in achizitionarea de proprietati imobiliare.
De altfel, sectorul imobiliar este unul dintre cele mai importante motoare de crestere ale economiei locale. Boom-ul imobiliar tranforma peisajul tarii intr-unul asemanator Hong Kong-ului sau orasului Miami.
"Criza economica face investitiile mai dificile. Dar avem inca 400 de propuneri de proiecte si 200 deja in constructie", a spus Ivan Carluci, fostul presedinte al asociatiei dezvoltatorilor imobiliari din Panama.
Un aport foarte important l-a avut si Canalul Panama, "plamanul economic" al tarii. In 2006, in urma unui referendum, aprobat adaugarea u