Mihai I a fost nu numai martor, dar şi făuritor de momente istorice.
Anunţat încă din mai 2011, programul dedicat Regelui Mihai la împlinirea venerabilei vârste de 90 de ani a cuprins o multitudine de manifestări. Indiscutabil, acest program a fost gândit şi impus de adevăratul şef al Casei Regale, care nu e Mihai I, ci Radu Duda. Punctul culminant al Jubileului a fost atins prin citirea de către Mihai I a unui mesaj în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului. Un text suficient de limpede prin conţinut ca să desluşim în el nu o confesiune emoţionantă, iscălită de o personalitate ajunsă la 90 de ani, ci un mesaj de Rege în exerciţiu, care cere aleşilor neamului îndeplinirea unor comandamente politice.
Momentul din Parlament n-a fost inclus în Programul manifestărilor jubiliare, dat publicităţii în primele zile ale lui mai 2011. El a fost pus la cale în ultimul moment de noua Coaliţie politico-mediatică, alcătuită din Casa Regală - USL şi Trustul lui Dan Voiculescu. Coaliţie care aminteşte într-un fel de Alianţa contra naturii dintre Palat şi comunişti, în vara lui 1944, pentru răsturnarea lui Ion Antonescu. Pentru guşterii din PSD, momentul a fost un bun prilej de a face rost şi de un Rege, singurul care le mai lipsea dintre acareturi, după ce s-au pricopsit, prin jefuirea economiei naţionale, cu vile, jeepuri, iahturi şi amante mai tinere. Spectacolul din Parlament a dat naştere unui paradox tipic clasei politice moldo-valahe: un Parlament ales potrivit unei Constituţii Republicane şi-a însuşit mesajul unui şef de ţară monarhică. Că ne-am aflat, totuşi, într-un Parlament de extracţie fesenistă, ne-a amintit Ion Iliescu prin gestul său de a-i întinde Regelui o mână tovărăşească. Somaţi să explice paradoxul, artizanii tărăşeniei au răspuns că ei, republicani fiind, n-au sărbătorit pe Regele Mihai, ci un personaj care a făcut Istorie în România. A fost