Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Depresia la tineri. Cum îi ajutaţi

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 27 aprilie 2012 ·

Stările depresive nu îi afectează doar pe negativişti, oricine poate trece prin ele. Afl aţi cum să recunoaşteţi şi cum să sprijiniţi un astfel de bolnav.

Depresia poate apărea în urma unor traume, într-o perioadă stresantă şi tensionată sau se poate declanşa pe fondul unei structuri de personalitate de tip depresiv.

"Vorbim despre depresie sau episod depresiv major când o persoană trăieşte o stare afectivă de tristeţe profundă, durere sufletească, simte frecvent sentimente de vină, culpabilitate, regret, deznădejde, inutilitate", detaliază psihologul Keren Rosner, de la Cabinetul Mentarex Consult din Bucureşti.

Insomnia şi chiar durerea fizică sunt frecvent întâlnite la depresivi, care trec şi prin "apatie, plâns, somn prelungit, lipsa apetitului sau mâncat excesiv, dezinteres sexual, lipsă de interes şi concentrare pentru activităţi anterior agreate şi chiar renunţare la viaţa socială", mai spune psihologul.

În cazul adolescenţilor şi tinerilor este foarte importantă susţinerea şi suportul părinţilor care trebuie să găsească soluţii fără a face o catastrofă din experienţele de viaţă.

Psihologul Keren Rosner avertizează că, dacă rămân nerezolvate, aceste probleme pot reapărea. Depresivii sunt cei mai predispuşi să îşi ia viaţa, de aceea cei care vorbesc permanent despre asemenea gesturi sau despre moarte trebuie să fie luaţi în serios.

Prietenii, familia şi apropiaţii le pot fi de mare ajutor în a-i ajuta şi încuraja să se adreseze unui specialist.

Pastile ori psihoterapie

În funcţie de intensitatea şi gravitatea ei, depresia se tratează fie prin tratament medicamentos prescris de psihiatru, fie prin psihoterapie.

"Există terapii care dau rezultate foarte bune în depresii, într-un număr relativ mic de şedinţe. De exemplu, psihoterapia cognitiv-comportamentală şi terapia integrativă", mai spune psihologul Keren Rosner

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat

Ziare.com acum 16 minute
ANM a emis, miercuri, 8 mai, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul

AstraZeneca retrage de pe piață vaccinul împotriva Covid, invocând surplusul de vaccinuri mai noi

HotNews acum 26 minute
AstraZeneca a început să-și retragă vaccinul împotriva Covid-19 de pe piața internațională, din cauza unui „surplus de vaccinuri actualizate disponibile” care vizează noi variante ale virusului, scriu Reuters și The Guardian. Recent, compania a recu

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum 56 minute
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum 29 minute
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 2 ore
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Echipa Facultății de Drept a UVT, premiată la Central and Eastern European Moot Competition (P)

Timpolis acum 49 minute
Foto: UVT Echipa Facultății de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara a obținut premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise și un premiu individual de pledoarie la concursul Central and Eastern European Moot, competiţie desfăşurată în Cehia,

Antrenorul Borussiei Dortmund și calificarea neașteptată în finala Champions League: „Este aproape ireal”

HotNews acum 45 minute
Borussia Dortmund a avut parte de un sezon plin de suișuri și coborâșuri, iar Edin Terzic s-a aflat de mai multe ori aproape de demitere. Echipa se află pe locul 5 în Bundesliga, dar a ajuns în finala Champions League, iar antrenorul în vârstă de 41

Elevii, din nou la cursuri după vacanța de Paști. Când va începe vacanța de vară?

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii s-au întors miercuri la cursuri după vacanţa de Paşte. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cur

Eurovision 2024: Care sunt primele 10 țări finaliste / Natalia Barbu, reprezentanta Moldovei, nu a reușit să se califice în finală

HotNews acum 9 ore
Serbia, Portugalia, Slovenia, Ucraina, Lituania, Finlanda, Cipru, Croaţia, Irlanda şi Luxemburg s-au calificat în finala de sâmbătă a Eurovision, ediţia 68. Natalia Barbu, reprezentanta Moldovei, nu a reuşit să se califice. Prima semifinală a concur

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/18°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

18°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°