Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Planuri măreţe pentru Baschet Club Galactica Braşov

Publicat in Adevarul, luni 28 martie 2011 ·

La finalul sezonului 2010/2011 de baschet feminin, BC Galactica Olimpia Braşov s-a clasat pe locul 11, însă aşteptările sunt mult mai mari pentru stagiunea următoare.

Antrenorul formaţiei de la poalele Tâmpei, Dan Calancea, dar şi preşedintele Direcţiei de Tineret şi Sport din cadrul Consiliului Judeţean, Dragoş Crăciun, au în plan formarea unei echipe competitive, care să se califice în play-off-ul competiţiei interne.

„Pot spune că sunt mulţumit de evoluţia de ansamblu a echipei, mai ales dacă ne gândim că avem în componenţă jucătoare foarte tinere, fără experienţă. Sunt premise să avem mai multe realizări în sezonul viitor.

De-a lungul sezonului am avut şi trei jucătoare convocate la loturile naţionale, dar şi multe probleme cu accidentările şi nu am reuşit să aliniem cea mai bună formulă de echipă în fiecare meci. Sper să avem rezultate mult mai bune în sezonul viitor“, a declarat antrenorul braşovencelor, Dan Calancea.

La rândul său, preşedintele Comisiei de Sport din cadrul Consiliului Judeţean, Dragoş Crăciun, a menţionat: „Ultimul meci de la Iaşi a spălat ruşinea unui sezon nu tocmai reuşit. Cel mai slab meci al nostru a fost cel de acasă, contra echipei din Cluj-Napoca.

Pentru anul viitor vom avea un buget mai mare, care se va ridica la 2,8 miliarde de lei vechi, bani proveniţi în totalitate de la Consiliul Judeţean.

Sper să alcătuim o formaţie valoroasă pentru sezonul 2011/2012 şi să ne îndeplinim obiectivul, calificarea în play-off. Pentru asta trebuie să mai aducem 2-3 jucătoare la echipă, iar ţinta nostră o reprezintă sportivele din Serbia.

Ar fi extrem de important să o păstrăm pe Monica Ivan la echipă, iar zilele acestea vom negocia cu toate jucătoarele aflate la final de contract“.

În altă ordine de idei, zilele acestea se va oficializa înfiinţarea Clubului Sportiv Judeţean Braşov, care va avea trei secţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 30 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°