Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Chiar dacă autorităţile sunt în alertă, severinenii care beau apă din Dunăre sunt sfătuiţi să nu intre în panică

Publicat in Adevarul, joi 7 octombrie 2010 ·

Specialiştii au apreciat că, dacă va fi detectată, unda de poluare cu substanţe toxice din Ungaria va ajunge de la Baziaş la Turnu Severin în aproximativ 40 de ore.

Pentru că unda de poluare este aşteptată să ajungă, sâmbătă seară, la Baziaş, prefectul Ion Mîţu a convocat, astăzi, o întâlnire a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit unui raport prezentat de instituţiile abilitate să acţioneze în problema poluării, cei peste 100.000 de severineni nu trebuie să-şi facă, deocamdată, griji în ceea ce priveşte calitatea apei pe care o beau.

“E o situaţie care trebuie depăşită. Suntem singurul municipiu, reşedinţă de judeţ, care bea apă din Dunăre şi e normal să ne luăm măsuri de siguranţă. T

rebuie să fim permanent în alertă şi să monitorizăm calitatea şi compoziţia chimică a apei, astfel încât la primele semne privind apariţia unor substanţe toxice să luăm măsurile care se impun pentru sănătatea populaţiei.

Deocamdată, lumea trebuie să stea liniştită, nu sunt probleme”, a declarat prefectul de Mehedinţi, Ion Mîţu.

Dunărea, monitorizată din trei în trei ore

Specialiştii Apelor Române Mehedinţi au luat măsuri de verificare a calităţii apelor Dunării, încă de ieri dimineaţă. Din trei în trei ore se recoltează probe de apă, ce vor fi analizate de personalul specializat al SGA Mehedinţi.

Deocamdată, apa fuviului are un PH de 8.5 unităţi, sub limita maximă admisă de 9.5. Problema autorităţilor este că nu ştiu oficial ce metale grele sunt în apă, şi în ce concentraţii.

Apele Române, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Agenţia pentru Protecţia Mediului şi societatea care asigură alimentarea cu apă potabilă a locuitorilor municipiului Drobeta Turnu Severin sunt pregătite să intervină în cazul în care situaţia o impune.

Reprezentanţii societăţii care furnizează apa potabilă în Severin susţin că î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 6 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°