Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Urlă haita…” - o carte mărturie a unui fost deţinut politic

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 16 februarie 2013 ·

Nicolae Purcarea, cunoscut meşter popular, sculptor tradiţional în lemn, fost deţinut politic, a aşternut pe hârtie amintirile anilor de temniţă, într-o nouă carte-mărturie despre regimul comunist care a distrus miliane de vieţi. Cartea “Urlă haita...” a fost lansată vineri, 15 februarie, de către Fundaţia Sfinţii Închisorilor, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, din Bucureşti. Autorul, Nicolae Purcarea, împărtăşeşte tutror celor care vor să înţeleagă mai bine regimul comunist, întâmplări din perioada în care a trecut prin mai multe închisori din ţară: Piteşti, Gherla, Aiud, Canal şi Jilava.

“Am rămas astăzi o mână de oameni din generaţia mea, care încă mai suntem mărturii vii. Dar ideea, idealul pentru care am luptat, este vie şi va dăinui în veci, cât va trăi omul pe pământ. Credinţa în Dumnezeu şi dragostea de neam sunt cele două axe înscrise în destinul neamului nostru”, spune Nicolae Purcarea, un om de o deosebită delicateţe sufletească, ce a ştiut să depăşească îngrozitoarele torturi fizice, psihice şi spirituale şi să lase moştenire nu numai o frumoasă şi bogată lucrare de sculptură populară românească, dar şi un volum impresionant de memorii, o mărturie vie a trăirilor şi a crezului unei întregi generaţii de tineri. La lansare au participat personalităţi ale culturii române, precum actorul şi regizorul Dan Puric, poetul, tradicătorul şi eseistul Răzvan Codrescu, sau filosoful, scriitorul şi traducătorul Sorin Lavric.

Nicolae Purcarea, cunoscut meşter popular, sculptor tradiţional în lemn, fost deţinut politic, a aşternut pe hârtie amintirile anilor de temniţă, într-o nouă carte-mărturie despre regimul comunist care a distrus miliane de vieţi. Cartea “Urlă haita...” a fost lansată vineri, 15 februarie, de către Fundaţia Sfinţii Închisorilor, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, din Bucureşti. Autorul, Nicolae Purcarea, î

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 10 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°