Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Nouă persoane au intrat în mina din Valea Borcutului. Cinci dintre ele au murit

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 decembrie 2012 ·

A fost nevoie de circa 15 ore şi de ajutorul a zeci de angajaţi ai Ministerului de Interne şi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă pentru a scoate din mina din Baia Mare trupurile neînsufleţite ale celor cinci bărbaţi care au dispărut joi în subteran.

Acţiunea de salvare a fost îngrădită de traseul greoi până la locul în care se aflau victimele. Salvatorii minieri, ajutaţi de pompierii militari, au scos prima dată trupurile a două dintre victime, iar mai apoi pe celelalte trei, transportându-le la Spitalul Judeţean Baia Mare pentru efectuarea necropsiei.

„Având în vedere complexitatea intervenţie specifice activităţii de salvare a unor persoane aflate în subteran s-a apelat la sprijinul salvatorilor minieri de la „Salvamin Petroşani”. Sunt oameni specializaţi în acest gen de intervenţii, dotaţi cu echipamente speciale şi antrenaţi pentru acest tip de acţiuni. S-au depus eforturi şi s-a făcut tot ceea ce este posibil omeneşte pentru a se acţiona operativ în scopul de a scoate persoane aflate în subteran. Salvatorii minieri au fost escortaţi de poliţie pentru a ajunge cât mai rapid la faţa locului. În primele ore ale dimineţii au sosit la locul producerii situaţiei de urgenţă 14 salvatori minieri. Şase salvatori minieri, însoţiţi de o persoană din cadrul C.N. Remin S.A., care cunoştea toponomia punctului de lucru au intrat în galerie”, a declarat prefectul de Maramureş.

Fierul vechi, ispită pentru locuitorii din Valea Borcutului

Cele cinci persoane au murit într-o mină dezafectată din Valea Borcutului după ce au coborât în subteran pentru a lua fier vechi cu intenţia de a-l vinde. Trei dintre ei au intrat joi în mina, iar de atunci nu s-a mai ştiut nimic de aceştia. Când au văzut că nu mai ies la suprafaţă, alte trei persoane au plecat în căutarea lor, însă dintre aceştia doi au rămas blocaţi. Unul dintre ei a apucat să iasă afară

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 2 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum o ora
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 2 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 3 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: ”Prognosticul este rezervat”

Cancan acum o ora
Florin Piersic (88 de ani) se află internat pe secția de Terapie Intensivă, după ce a fost operat de urgență. Medicul Tudor Ciuhodaru a oferit informații referitoare la starea de sănătate a marelui actor care a acuzat stări de rău la finalul unui sp

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

News.ro acum 2 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC. Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup inf

O ofensivă militară israeliană la Rafah ar reprezenta o "escaladare intolerabilă", avertizează secretarul general al ONU

Ziare.com acum o ora
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat marţi, 30 aprilie, că o ofensivă militară israeliană la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, ar însemna o "escaladare intolerabilă", relatează AFP. "Un asalt militar asupra Rafah ar constitui o escalada

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 5 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Vremea

București
acum

13°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/22°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°
sâm.

9°/21°