Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiriile apartamentelor au rămas stabile în ultimul an

Publicat in Capital, joi 1 august 2013 ·

Spre deosebire de segmentul vânzărilor de apartamente, caracterizat de un trend al preţurilor relativ unitar, general descendent, cel al închirierilor de apartamente a avut o evoluţie evident eterogenă în ultimul an.

Bucureşti: Capitala este oraşul ce ilustrează cel mai bine evoluţia eterogenă a chiriilor practicate pentru apartamente. În cartierul Dristor, spre exemplu, o garsonieră poate fi închiriată în prezent cu 200 de euro pe lună, faţă de 210-225 de euro pe lună anul trecut, potrivit unei analize realizate de portalul de anunţuri imobiliare.ro. La două camere, preţurile au rămas relativ stabile, în jurul a 250 de euro pe lună. La apartamentele cu trei camere, preţul minim cerut în prezent este de 320 de euro pe lună, faţă de un minimum de 250 de euro în vara lui 2012.

În cartierul Drumul Taberei, chiriile minime se situează în jurul a 170-180 de euro pe lună, la fel ca anul trecut. La două camere însă, pretenţiile proprietarilor au scăzut în ultimele 12 luni, de la 220-230 de euro pe lună, la 180-200 de euro pe lună. La trei camere, preţurile se situează la acelaşi nivel de anul trecut, respectiv 250 de euro.

În Militari, chiriile pentru garsoniere pornesc de la 200 de euro pe lună, la fel ca în urmă cu 12 luni. La două camere, preţul minim a scăzut uşor, la 200 de euro pe lună, de la 220 de euro pe lună. Pe de altă parte, pe segmentul locuinţelor cu trei camere, cel mai mic preţ cerut a rămas 250 de euro.

În Titan, preţul cerut pentru o garsonieră a rămas relativ comparativ cu anul trecut, siutându-se în jurul a 180-200 de euro pe lună. Preţul minim cerut pentru două camere este însă ceva mai mic, respectiv 210-230 de euro pe lună, faţă de 250 de euro pe lună. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi la trei camere, unde pretenţiile proprietarilor au coborât la 250 de euro pe lună, de la 300 de euro pe lună.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. Dacă trupele ruseşti ar ocupa Kievul, acest lucru ar duce "inevitabil la o ciocnire cu alte ţări", avertizează Guido Crosetto

News.ro acum 40 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 40 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 29 minute
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 3 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum o ora
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

Poliţia de Frontieră: Peste 200.000 de români şi străini şi peste 37.2000 de mijloace de transport au tranzitat punctele de frontieră în prima zi de Paşte

News.ro acum 34 minute
Peste 200.000 de cetăţeni români şi străini, şi peste 37.200 de mijloace de transport au tranzitat punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în prima zi de Paşte, transmite Poliţia de Frontieră. Astfel, pe 5 mai, poliţiştii de frontieră au e

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°