• Abonatii Regiei Autonome de Gospodarire Comunala si Locativa Pascani (RAGCL) vor plati 265,00 lei pe gigacalorie, fata de 169,64 lei cat era pana in prezent • Consilierii locali au luat decizia sa majoreze si pretul apei potabile cu 24 procente
Nici bine nu a trecut euforia alegerilor locale, unde pascanenii au decis sa acorde voturile de incredere celor de la PSD, ca imediat s-a primit si rasplata. In ultima sedinta ordinara de Consiliu Local, consilierii social-democrati au decis ca cetatenii trebuie sa scoata mai multi bani din buzunare pentru plata utilitatilor. Acestia au hotarat ca tariful la gigacalorie sa fie mai mare cu 55% iar pretul la apa cu 24% incepand cu data de 1 septembrie. In campania electorala din iunie, cei de la PSD au promis ca nu vor impovara cetatenii cu majorari de tarife, mai ales intr-o perioada de criza, dar se pare ca in mai putin de 3 luni au uitat.
Pretul gigacaloriei sare la 265 lei
Desi pare greu de crezut, abonatii Regiei Autonome de Gospodarire Comunala si Locativa Pascani (RAGCL) vor plati 265,00 lei pe gigacalorie, fata de 169,64 lei cat era pana in prezent. Directorul RAGCL, Georgeta Sandu, a precizat faptul ca tariful de facturare nu a mai fost majorat din anul 2008 si ca sunt datorii extrem de mari catre furnizori dar si de recuperat de la institutiile de stat.
„Sunt peste 100 miliarde de lei vechi neachitate de catre primarie. Inca din anul 2008 nu a mai crescut pretul la gigacalorie si trebuie gasita o solutie”, a precizat in plenul sedintei, directorul general RAGCL, Georgeta Sandu. „In anul 2008 era o restanta la subventiile pentru caldura de 7 miliarde de lei vechi. Atat mai trebuia platit. De atunci si pana in 2012, cand am preluat conducerea Primariei, arieratele au ajuns la peste 100 miliarde de lei vechi. Acum doua saptamani am primit de la EON Gaz o adresa unde ne som