Finalizarea unui singur proiect ar creşte puterea instalată a sucursalei locale Hidroelectrica cu 11%.
Dacă este un domeniu care să nu ne permită să ne plângem de lipsă de iniţiativă acesta este cel al valorificării potenţialului hidroenergetic.
Din păcate însă, calea de la desen la începerea şi mai apoi la finalizarea lucrării e una lungă, dovedindu-se că „împotmolirea” poate să apară chiar pe ultima sută de metri. Astfel, Hidrocentrala Răstoliţa, care ar fi trebuit inaugurată luna aceasta, rămâne blocată din cauza insolvenţei Hidroelectrica. Tot în stand-by sunt şi investiţiile de la Tarniţa-Lăpuşteşti sau de la Firiza.
Spaniolii interesaţi de construcţia unei hidrocentrale pe Someş
Dovadă că domeniul prezintă interes, în ciuda amorţelii autohtone, stă o nouă posibilă investiţie la Satu Mare, unde reprezentanţii unei firme spaniole efectuează studii pentru a construi o mini hidrocentrală pe râul Someş.
Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a declarat în urma întâlnirii pe care a avut-o cu ibericii, că în momentul de faţă se face o analiză de costuri, potrivit datelor preliminare reieşind că ar fi o investiţie cu o rentabilitate ridicată.
„Din primele informaţii se pare că ar fi o investiţie foarte profitabilă. Noi vrem să avem cu dânşii un sistem de parteneriat. Dacă se va realiza investiţia se vor construi câteva diguri de 3-4 metri, fără a fi afectată circulaţia peştilor, şi vom putea amenaja şi o zonă de agrement. Firma este una foarte bună mai au astfel de proiecte, în momentul de faţă se fac analize despre costuri”, a declarat primarul, citat de Agerpres.
Potrivit primelor date, mini-hidrocentrala ar putea avea o capacitate de 6 MW, primarul propunând realizarea unui parteneriat, din moment ce sistemul de iluminat public necesită un consum de 1,5 MW, iar firma de apă-canal, SC Apaserv SA, tot de 1,5 MW. @N_