Transparenţa pare să fie cuvîntul zilei într-o arie largă de domenii strategice şi politice. Este oare o mai mare transparenţă întotdeauna ceva bun?

Din 2008, de cînd s-a declanşat criza economică, s-a apelat întruna la o „mai mare transparenţă“ în domeniul serviciilor financiare. Legea reformei financiare, votată de Congresul SUA luna trecută, pretinde o mai mare transparenţă din partea băncilor şi a altor firme de servicii financiare. Mai mult, datorită eforturilor asidue ale coaliţiei Oxfam America şi Publish What You Pay, legea solicită chiar şi companiilor – atît celor din SUA cît şi celor străine – din domeniul mineritului şi al extracţiei petroliere, care urmăresc creşterea capitalului din SUA, să declare plăţile către guvernele ţărilor în care operează.

DE ACELASI AUTOR Cum ar fi să trăim 1000 de ani? Alteratele alegeri americane Dumnezeu şi femeia în Iran Adevărata tragedie a avortului

O altă formă de transparenţă s-a bucurat de foarte multă atenţie, luna trecută. Wikileaks.org, care se autodefineşte ca „mijloc anonim, mondial, de propagare a documentelor la care publicul ar trebui să aibă acces“, a publicat 92.000 de documente cu privire la războiul din Afganistan, incluzînd rapoarte militare despre felurite incidente şi chiar rapoarte ale serviciilor de informaţii.

Wikileaks a publicat în ultimii trei ani o serie de documente delicate, de la regulamentul militar american al închisorii din golful Guantánamo, pînă la dovezi de corupţie din Kenya şi probe referitoare la deversarea de deşeuri chimice toxice de-a lungul coastei africane. A mai publicat, de asemenea, o listă cu site-uri pe care guvernul australian a propus să fie blocate, listele de membri ale grupării de extremă dreaptă British National Party, o analiză a riscului de credit a unei bănci majore din Islanda, şi un document filmat despre un atac al unui elicopter ameri