2013 e al şaptelea an consecutiv în care treburile Centrului Naţional al Cinematografiei sînt deturnate sub semnătura şi prin intervenţiile în avanscenă sau din culise ale directorului general numit Eugen Şerbănescu. Un septenat inaugurat cu „infamia legală” (pe baza unei legi infame) a concursului de proiecte din noiembrie-decembrie 2006, după înscăunarea susnumitului în octombrie 2006, printr-un „concurs pe post la rîndu-i trucat”.
Am citat formulări explicitate copios în presa momentului, începînd cu Scrisoarea deschisă a 15 critici de film, adresată în ianuarie 2007 ministrului de resort, în care se cerea demiterea dublului delincvent, precum şi a celebrissimei consiliere agramate de la Ministerul Culturii, ce-şi folosise propriul nume, C. Paloş, spre a netezi calea ambelor mişculaţii, după ce fusese răsplătită cu postul pentru producerea la casa sa de filme a clipului electoral al partidului parvenit la guvernare în 2004, în linia tradiţională a privilegiului acordat realizatorului clipului electoral din anul 2000 al partidului advers, C. Vaeni, numit automat în 2001 vicepreşedinte la CNC.
Nu-i însă mai puţin adevărat că Eugen Şerbănescu n-a făcut niciodată un secret din doctrina, afinităţile şi idiosinscraziile ce-l mînă pe el în luptă, devoalate din capul locului, în interviul pe care l-am cosemnat în decembrie 2006, împreună cu Ovidiu Şimonca, în Observator cultural, cu toate că interlocutorul a ţinut să-şi autocenzureze declaraţiile aflate sub tipar, ca să nu transpară întocmai exclamaţia:
Nu voi îngădui că în cinematografie să aibă loc o lustraţie!
De pe poziţiile celor ameninţaţi de ipotetica „lustraţie”, autori exclusiv de subproduse, din categoria cărora fac parte şi toate textele pseudo-literar-teatral-filmice cu respectiva semnătură (e suficient să cităm nulitatea absolută finanţată din bani publici Dincolo de America, în regia
