Moldoveni versus români: un reflex stalinist în Basarabia de Sud. Deznaţionalizarea românilor din Ucraina se face subtil, încet şi sigur.
Cine a trecut graniţa româno-sovietică prin anii ’80 nu poate uita uşor tratamentul care se aplica străinilor în vamă. Cozi, bagaje cercetate cu de-amănuntul, suspiciune, dispreţ. S-a schimbat ceva astăzi din toate acestea? Ne-am dus să vedem.
CĂRŢILE – TERORIŞTI INTERNAŢIONALI
13 februarie 2009, ora 14:00. Ne oprim la bariera de intrare în vama ucraineană şi cineva ne dă formulare să le completăm cu datele personale. Textul chestionarului e destul de confuz.
Ora 14:15. Suntem direcţionaţi către poliţia de frontieră. Urmează un lung interogatoriu, trebuind să declarăm scopul călătoriei, profesia, locul de muncă, domiciliul temporar în Ucraina, persoana la care stăm, profesia şi locul său de muncă. Deşi suntem cetăţeni ai Uniunii Europene, ni se cere suplimentar (ca pe vremuri) să arătăm invitaţia de a vizita Ucraina, făcută nouă de un cetăţean ucrainean. Ce bine că am fost prevăzători şi avem la noi un astfel de document! Totul merge foarte încet, deşi operaţiunile s-au simplificat prin ridicarea obligativităţii de viză pentru cetăţenii UE.
Ora 14:40. Facem declaraţiile vamale. Trecem totul, după formular: camera foto, reportofonul, micile cadouri pentru prieteni... Urmează aceleaşi întrebări care scormonesc trecutul, prezentul şi viitorul. "Aveţi cărţi?" Nu, n-avem cărţi. Pe site-ul Ministerului Român de Externe scrie clar: fără cărţi şi tipărituri în Ucraina! Şi asta doar pentru că suntem români. Remarcaţi cât de bine sunt păzite cărţile (editate în limba română), aceşti terorişti culturali internaţionali, ca să nu intre în teritoriile istorice româneşti, Bucovina de Nord şi Basarabia de Sud!
Ora 15:00. Părăsim vama cu sentimentul că am avut totu
