Lider prea mare pentru o ţară atât de mică, Traian Băsescu se îngrijorează acum de soarta întregului continent. „Numai prin cedarea masivă de suveranitate Europa mai poate rămâne o putere economică şi militară”, a declarat, joi, la Sulina, preşedintele României. El a explicat: „O economie fragmentată cu politici diferite în 27 de state nu ne face competitivi din punct de vedere economic. Trebuie să decidem repede, în următorii 2-3 ani, dacă vom crea Statele Unite ale Europei, sau nu”.
Să decidem? Cine? Răspunsul e implicit: noi, înţelepţii conducători ai naţiunilor UE. Dezinvoltura cu care Traian Băsescu se prezintă drept artizan al unei mari construcţii politice transcontinentale este de-a dreptul fascinantă. Mai să crezi că alde Merkel şi Sarkozy aşteaptă cu înfrigurare semnalele de la Cotroceni, să ştie şi ei pe unde s-o apuce... Sau măcar că preşedintele nostru este o voce care contează la summit-urile europene – de parcă nu l-am fi văzut de atâtea ori stingher sau chiar pus în situaţii jenante de mai-marii cu care încerca să se bage în seamă.
Deocamdată, România a ratat glorios admiterea în spaţiul Schengen. Intrarea în zona euro pare un obiectiv din ce în ce mai îndepărtat. Tot mai multe ţări comunitare impun restricţii împotriva muncitorilor români de pe teritoriul lor. Iată adevărata măsură a influenţei pe care o avem la Bruxelles şi în marile capitale europene.
Adevărata măsură a competenţei guvernanţilor noştri o descoperim analizând absorbţia mult promiselor fonduri structurale. Realitatea este că, până acum, România a plătit mai mult decât a primit de la Uniunea Europeană. Deşi este, probabil, cea mai săracă ţară membră (concurată doar de Bulgaria în topul mizeriei). Cum se face că, în loc să profităm de miliardele nerambursabile care ni s-au pus la dispoziţie, am ajuns să facem noi cinste la masa bogaţilor? Din acelaşi motiv pent
