Medicii brazilieni l-au operat vineri pe copilul de doi ani, victimă a unui ritual de magie neagră, pentru a încerca să-i extragă acele înfipte aproape de inimă şi de plămâni, a anunţat un purtător de cuvânt al spitalului din Salvador de Bahia, unde a fost efectuată intervenţia, potrivit AFP.
După o ecografie şi scanarea toracelui, abdomenului şi coloanei vertebrale, medicii de spitalul "Ana Nery" au decis să supună copilul la trei intervenţii chirurgicale.
În cursul primei operaţii, care a avut loc vineri, i-au fost retrase acele care îi puneau viaţa în pericol: două - înfipte aproape de inimă şi unul - aproape de plămân.
În comunicatul difuzat după-amiază, spitalul anunţă că operaţia a început şi va dura minimum şase ore. Comunicatul adaugă că nicio informaţie despre desfăşurarea operaţiei nu va mai fi oferită înainte de sâmbătă.
Un buletin medical semnat de directorul spitalului "Ana Nery", dr Francisco Reis, anunţă că alte două operaţii sunt prevăzute pentru retragerea acelor înfipte în abdomen şi în regiunea cervicală. Nu au fost fixate date pentru aceste intervenţii, acestea urmând a fi stabilite în funcţie de evoluţia stării de sănătate a copilului.
Copilul - care are ace înfipte în gât, piept, stomac, ficat şi picioare - este într-o "stare stabilă, dar febrilă" şi este lucid, se mai menţionează în buletinul medical.
El fusese spitalizat duminică pentru vome şi dureri puternice de stomac. Cum "mai multe organe par să fi fost atinse, ar putea surveni un proces infecţios. Iar intervenţiile - care sunt delicate - i-ar putea antrena moartea", a declarat presei dr Francisco Reis.
Spitalul a precizat că 30 de ace de cusut fuseseră depistate în corpul copilului şi nu 50, cum se anunţase iniţial.
Cumnatul micuţului, Roberto Carlos Magalhaes, a mărturisit miercuri seara că a plantat aceste ace în corpul copilului în