Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poetul înserării

Publicat in Romania Literara, vineri 22 mai 2009 ·

S-au împlinit patruzeci de ani de la moartea poetului Iţic Manger, născut la Cernăuţi la 30 mai 1901 şi mort pe 20 februarie 1969 la Tel Aviv, într-un sanatoriu, şoptind mai mult pentru sine: "Bine-i de cel care se întoarce acasă după ani trăiţi printre străini". În cimitirul care se află între Tel Aviv şi Givataim, pe o lespede modestă, aşa cum a cerut poetul, stă scris: "Aici se odihneşte ostenită trista privighetoare, pentru prima oară în pat propriu, calfa de croitor hoinar şi poet, cel pe veci cunoscut ca izvor de cântec". La Institutul Cultural Român din Stockholm au avut loc neuitate seri închinate poeziei unde au fost prezentaţi scriitori români şi suedezi, de toate vârstele, cu mare succes, graţie echipei de excepţie cu care directorul acestui Institut, Dan Shafran, el însuşi traducător excelent de poezie, colaborează fericit. Aceasta într-un timp în care nu se mai dă doi bani pe poezie, când editurile sunt obsedate de cifrele de vânzare.

Seara de poezie închinată lui Iţic Manger a fost precedată de seara închinată lui Paul Celan, născut ca şi Manger la Cernăuţi, în oraşul legendar cu atmosferă cosmopolită şi mare interes pentru toate formele de cultură, unde s-a mai născut şi contemporanul nostru, prietenul Norman Manea, scriitor de înaltă clasă.

De reuşita acestei seri literare în care a fost vorba pentru prima oară şi de limba idiş, limbă care a fost recunoscută în Suedia împreună cu limba samilor şi a romilor, predându-se în şcoli şi universităţi, s-a ocupat în mod special Raluca Mihu. Invitaţi de onoare au fost: cântăreaţa şi artista de renume, Basia Frydman, iniţiatoarea Teatrului evreiesc din Stockholm, pianistul Bosse Johansson, poeta şi romanciera Eva Strom, Salomon Schulman, traducătorul lui Iţic Manger în suedeză, profesor de idiş la Universitatea din Lund.

Atmosfera a fost de la început plină de mel

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 3 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 10 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 3 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 5 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 10 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 9 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
mar.

12°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
mar.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
mar.

11°/21°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

12°/26°