Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovenii nu se înghesuie pentru ajutorul de încălzire

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 14 octombrie 2009 ·

Din 1 octombrie, de când s-au putut depune cereri pentru ajutorul de încălzire şi până în data de 12 octombrie, la Direcţia de Servicii Sociale din cadrul Primăriei Braşov au fost depuse numai 1.329 cereri şi declaraţii pe proprie răspundere, din care 1.167 pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale şi 162 cu energie termică în sistem centralizat, adică de la CET. Perioada pentru care se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu energie termică în sistem centralizat sau cu gaze naturale este 01 noiembrie 2009 – 31 martie 2010. Pentru că a fost micşorat venitul net mediu lunar pe membru de familie până la care se acordă ajutorul (respectiv 425 lei), din numărul total de cereri preluate până în prezent 381 de solicitanţi nu mai îndeplinesc condiţiile. Comparativ cu sezonul rece 01.11.2008-31.03.2009, când s-au depus 16.401 solicitări, dintre care 6.194 pentru acordarea ajutorului cu energie termică în sistem centralizat şi 10207 pentru gaze naturale. Trebuie menţionat totuşi că acum încă nu s-a încheiat sesiunea depunerii de cereri. Anul trecut, suma totală alocată acordării ajutorului a fost de 6,1 milioane de lei, din care 3,8 milioane de lei au reprezentat contravaloarea ajutoarelor cu gaze naturale şi 2,2 milioane de lei pentru energie termică în sistem centralizat. De acest ajutor beneficiază familiile şi persoanele singure cu venituri până la 425 lei/ membru de familie, care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică în sistem centralizat sau gaze naturale. Important este şi faptul că persoanele singure beneficiază de o compensare mai mare cu 10% faţă de proporţiile stabilite pentru familie.

Detalii privind acordarea ajutorului de încălzire puteţi citi în numărul de mâine al cotidianului nostru.

Cine şi cât primeşte

Limită venituri/cuantum ajutor gaz

Venitul net/mem- Cuantum

bru

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Florin PIersic se află în stare gravă

Ziua Constanta acum 29 minute
Actorul Florin PIersic a fost internat, joi, la Spitalul Foişor din Bucureşti ”cu o stare generală gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”, potrivit medicilor, potrivit Știripesurse.ro. „În cursu

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum 55 minute
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum 57 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 5 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 21 minute
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Rafila anunţă că pentru prima dată în România se va face protonoterapie

Mediafax acum o ora
„Protonoterapia se va face, pentru prima oară, în România! Un pas hotărât în direcţia corectă, după cele 7 centre noi de radioterapie deblocate şi finanţate de MS”, spune ministrul Alexandru Rafila. Acesta susţine că joi a demarat studiul de piaţă p

Corina Crețu, mesaj de Ziua Europei: „De la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creştere a PIB pe cap de locuitor din regiune”

Ziare.com acum 57 minute
Europarlamentarul Corina Creţu, fost comisar european, a afirmat joi, 9 mai, cu ocazia Zilei Europei, că de la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creștere a PIB-ului pe cap de locuitor din regiune, adăugând că țara noastră a devenit

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°