Rusia nu a admis execuţiile din 1940 decât în 1990, dar nici azi nu acceptă termenul de „genocid“. Preşedintele polonez Lech Kaczynski se îndrepta ieri spre Smolensk. În urmă cu 70 de ani, aproape de localitate, în Pădurea Katin, erau masacraţi 22.000 de ofiţeri polonezi.
La 1 septembrie 1939, Germania nazistă a invadat Polonia, dând astfel semnalul de începere al celui de-al Doilea Război Mondial. Rusia stalinistă a participat la invazie începând cu 17 septembrie, atacând din est. Prinşi între două armate duşmane, zeci de mii de polonezi au fost luaţi prizonieri. După şapte luni, pe 5 martie 1940, Lavrenti Beria, şeful serviciilor secrete sovietice NKVD, a propus executarea tuturor ofiţerilor polonezi prizonieri de război, iar documentul său justificativ a fost semnat de întregul Comitet Central Sovietic, inclusiv de el însuşi şi de Iosif Stalin.
Cea mai mare parte a execuţiilor au avut loc în Pădurea Katin, din Rusia, unde au fost aduşi aproximativ 8.000 de ofiţeri prizonieri de război, dar şi civili arestaţi pe motiv că erau „agenţi secreţi şi sabotori" sau doar pentru că erau jandarmi, proprietari de terenuri, proprietari de fabrici, avocaţi, preoţi sau funcţionari în primării.
În mod paradoxal, o lege poloneză, care cerea ca toţi bărbaţii cu studii superioare să fie şi ofiţeri în rezervă, i-a ajutat pe agenţii NKVD care au găsit lista gata întocmită. Simultan au avut loc şi alte execuţii în abatorul oraşului Smolensk, în închisorile din Kalinin şi Harkov, la Moscova şi în alte oraşe sovietice.
Când naziştii au descoperit cadavrele, Stalin l-a acuzat pe Hitler pentru aceste crime. Această afirmaţie a fost, poate, cea mai mare minciună proferată timp de o jumătate de secol de propagandă sovietică. Abia în 1990, Gorbaciov a admis masacrul, dar nu a făcut publice documentele doveditoare. Preşedintele polonez Lech Kaczynski a cer
