Exporturile Chinei au crescut cu 5,1% în iulie faţă de aceeaşi perioadă din 2012, după o scădere de 3,1% în iunie. Datele înurajatoare vin pe fondul unei neîncrederi accentuate faţă de economia chineză, despre care analiştii spun că se îndreaptă către o încetinire dramatică a ritmului de creştere.
După ce datele aferente lunii iunie au alimentat temerile legate de o „aterizare forţată” a economiei chineze, luna iulie a adus o revenire în forţă a activităţilor comerciale ale statului.
Livrările externe ale celei de-a doua economii mondiale au crescut în iulie cu 5,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce importurile au înregistrat un avans de 10,9%, pe fondul consumului intern tot mai puternic.
Datele au depăşit aşteptările economiştilor, care estimau o creştere cu 2,8% în cazul exporturilor, respectiv ccu 1,3% în ceea ce priveşte exporturile. Revenirea activităţilor comerciale dovedită acum ar putea contribui la reticenţa Beijingului de a demara o rundă de măsuri pentru stimularea creşterii economice, care, în 2013, va fi cea mai slabă din ultimii 23 de ani.
„Datele privind comerţul sunt suficient de puternice pentru a determina guvernul chinez să apeleze la un program de stimulare pentru a impulsiona creşterea economică”, explică Yao Wei, economist în cadrul grupului bancar Société Générale, pentru cotidianul de business „The Wall Street Journal”.
Valoarea exporturilor Chinei ian.2012-aug. 2013 (mld. $) | Infographics
Rata de creştere economică a Chinei a încetinit la 7,5% în cel de-al doilea trimestru al acestui an, de la 7,7% în primele trei luni ale anului, iar economiştii se aşteaptă la continuarea tendinţei de declin. Însă evoluţia peste aşteptări a comerţului arată că economia chineză începe să se stabilizeze.
La entuziasmul de acum faţă de economia chineză