Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Energia Pandurii îşi va definitiva lotul

Publicat in GAZETA de SUD, marți 5 iunie 2007 ·

Handbaliştii de la Energia Pandurii Târgu Jiu s-au reunit pentru două săptămâni, timp în care antrenorul Sorin Toacsen (foto) va pune accent pe pregătirea fizică. Tehnicianul testează în aceste zile trei handbalişti sârbi, Zoran Tesici (centru) şi Dragan Mladen (extremă dreapta) intrând deja în programul echipei, cel de-al treilea urmând să se prezinte astăzi. Toacsen va definitiva lotul mâine, când va da şi un răspuns handbaliştilor sârbi, care au la dispoziţie trei antrenamente în sală pentru a-l convinge că sunt valoric peste jucătorii români. „Căutările au început de foarte mult timp. A fost foarte greu să mai găsim jucători şi nu este ceea ce am fi vrut noi să facem, dar este un an foarte greu pentru a face transferuri. Majoritatea jucătorilor din campionatul românesc sunt sub contract cu echipele lor de club. Am încercat şi am reuşit în mare parte să aducem ce am dorit şi sper că vom face o echipă competitivă pentru sezonul următor. Certitudini sunt venirea mea, extrema stângă Cristian Roşu şi pivotul Mrakic. Prioritatea imediată ar fi o extremă dreapta, un inter dreapta şi un centru. Miercuri sau cel târziu joi vom şti exact ce alegeri vom face, ori jucători străini, ori din România. Dar dacă străinii sunt la fel de buni ca şi cei români pe care îi testăm, românii au şanse sută la sută să rămână sau să vină la echipă“, a declarat Toacsen.

Se pare că interesul grupării gorjene pentru transferarea lui Gâlcă de la Poli Timişoara a scăzut, preţul dezlegării şi salariul jucătorului fiind destul de mari în comparaţie cu valoarea handbalistului. „Situaţia lui este neclară deocamdată pentru că el mai are un an de contract la Timişoara şi problema este că finanţatorul echipei a cerut o sumă destul de mare pentru dezlegarea sa. Cu banii pe care i-am da pe salariul lui şi pe dezlegare am putea să luăm alt jucător la fel de bun sau mai bun decât Gâlcă“, a spus Toacs

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 56 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 49 minute
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 16 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°