Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iulie 2014: Capetele de linie ale RAT vor arăta ca în occident

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Acestea vor fi de nerecunoscut până în vara anului viitor, urmând să fie amenajate clădiri unde să existe atât săli de aşteptare, cât şi grupuri sanitare, peroanele să fie acoperite, iar în zonă să existe şi parcări pentru cei care vin din afara localităţii şi vor să circule apoi prin oraş cu mijloacele de transport în comun.

Începând de ieri, cele cinci capete de linie (Noua - strada Brazilor, Roman - strada Poienelor, Rulmentul - strada 13 Decembrie, Saturn - bulevardul Saturn şi Triaj- strada Hărmanului) pentru care edilii braşoveni au obţinut o finanţare europeană în vederea modernizării, au intrat în şantier, urmând să fie transformate radical până în luna iulie a anului viitor. Dintre toate staţiile terminale ale RAT, doar capătul de linie de la Stadionul Municipal este modernizat. Restul nu mai corespund de multă vreme cerinţelor de mediu şi de confort actuale.

Profită de vremea bună

Pe modelul autogării RAT de la Municipal, în fiecare din aceste staţii vor fi construite clădiri care vor asigura servicii de ticketing, birouri de relaţii cu publicul, grupuri sanitare şi sală de aşteptare, iar platforma de îmbarcare va fi acoperită cu o copertină. „Vrem să profităm de condiţiile meteo şi să lucrăm cât mai mult în această perioadă, mai ales că, până în luna iulie a anului viitor, aceste lucrări trebuie încheiate. Constructorul aproape a finalizat prima etapă, aceea de pregătire a terenului în vederea începerii construcţiilor, iar în următoarea perioadă trebuie să lucreze într-un ritm alert, pentru a se putea încadra în graficul de lucrări, pentru că vorbim despre un proiect foarte important pentru oraşul nostru, dar şi pentru întreaga zonă metropolitană”, a subliniat ieri primarul George Scripcaru.

Cum vor arăta autogările

Clădirile vor fi realizate în stil clasic, din cadre de beton armat şi monolit şi p

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 32 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum 44 minute
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum 39 minute
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°