Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Penurie. Nu se mai găsesc ouă. Preţul s-a dublat

Publicat in Ziua Veche, luni 27 februarie 2012 ·

Cumpărătorii din România se confruntă în ultima vreme cu lipsa din ce în ce mai mare a ouălor din magazine. Fapt care a dus chiar la dublarea preţurilor.

Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Păsări Ilie Van a declarat pentru Radio România Actualităţi că în momentul de faţă “oferta de ouă pentru marile oraşe din România este mai mică decât cererea”. El nu a precizat în ce constă diferenţa dintre cerere şi ofertă, dar susţine că situaţia din România reflectă “o criză la nivel european în producţia şi distribuţia de ouă“.

“Ţările europene trebuie să se alinieze la noile reglementări privind creşterea găinilor şi desfiinţarea bateriilor. Ţări precum Polonia, Spania şi Italia au mari probleme cu aplicarea normelor europene”, a spus Ilie Van. El susţine că în România, producătorii s-ar fi conformat noilor reguli, dar că în perioada de iarnă consumul de ouă obişnuit depinde de importuri “în proporţie de 20 – 25 la sută”.

“În România, producţia internă este în grafic, în schimb nu mai sunt asigurate importurile. “De aici criza de aprovizionare cu ouă în magazine”, declară Ilie Van.

Dublarea preţurilor

Secretarul general al Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară Tudor Dorobanţu afirmă însă că întreprinderile avicole din ţară au ouă pe stoc. “Ouăle nu ajung în magazine pentru că intermediarii au interesul de a influenţa preţul”, a declarat Tudor Dorobanţu.

La începutul anului, în reţele cu amănuntul ale comercianţilor mari preţul unui ou era de aproximativ 0,4 lei. Acum, în magazinele care au ouă preţul poate ajunge dublu.

Ilie Van spune că “la poarta fermei, sunt scumpiri de 10-15 la sută”. “Dar comerciantul are libertatea de a vinde cu ce preţ doreşte”, declară preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Păsări, “chiar şi cu 100% mai scump”.

Tudor Dorobanţu spune că intermediarilor din agricultură “li se permite să mani

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum 56 minute
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

Ziua Constanta acum 29 minute
Începând de astăzi, 22 mai 2024, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC mai integrează 7 municipii reședință de județ și alte 26 de unități administrativ-teritoriale. Direcția Generală pentru Evidența Persoa

USR - Timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci le obţineau gratis şi peste rând, în timpul administraţiei Robu / Timişoara nu poate fi lăsată pe mâna clanurilor

News.ro acum o ora
USR, afirmă, în urma declaraţiilor făcute într-o conferinţă de presă, de fosta directoare a Spitalului Municipal din administraţia PNL, că timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci - care au ocupat abuziv mai multe cl

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 4 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 5 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 7 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°