Gaudeamus 2012 a fost un tîrg bun. Un bun tîrg de ficțiune, românească, dar (mult) mai ales străină – pentru că întreaga piață editorială din țara noastră pare a se fi restrîns la: 1. literatură, 2. orice altceva, în traducere. Sigur că (din păcate) nu va fi vorba aici despre benzi desenate; doar că Tîrgul de Carte Gaudeamus a scos în evidență, acum mai mult decît înainte, un tip de raportare defectuoasă, a noastră, a tuturor, la realitate: singurul discurs puternic, de multe ori cu accente critice, articulat la noi la nivel societal e cel al literaturii de ficțiune. Departe de mine intenția să nu mă bucur de revirimentul din ce în ce mai notabil al fic­țiunii românești, dar să ne gîndim puțin: dacă de acum în 50 de ani, cineva ar vrea să facă o analiză a societății românești din vremea noastră, ce-ar avea acel cineva la dispoziție drept reflecție „la cald“ în afară de literatură? Ce fac sociologii, unde sînt economiștii, chiar și antropologii – unde sînt ei (politologii știm: unul cîte unul, intră în politică)? Minunat că putem citi acum în românește o bună (am auzit) biografie a lui Hitler (la Meteor Press), dar în afară de vituperările scrîșnite ale lui Vladimir Tismăneanu, de curioasa alunecare în eseistică relaxată a lui Lucian Boia (De ce e România altfel?), de reeditărileMemoriilor mandarinului valah etc., de acest cult al memorialisticii perioadei comuniste, România de azi e pusă în cuvinte altundeva decît în romane precum Cronicile genocidului al lui Radu Aldulescu? Știm cîte-n lună și în stele despre bursa de pe Wall Street, ba chiar și despre economia chineză, doar despre cea românească e greu de găsit ceva. Despre mafia rusă știm sigur mult mai multe decît despre micile mafii ale vieții noastre cotidiene (iar așteptările mele nu se îndreaptă spre cărți de interviuri – care nu-și iau nici un fel de distanță – despre eroismul anticorupției față cu o m