Maria Botezatu, şefa Colegiului Farmaciştilor Braşov: „Facem comandă de insulină, dar furnizorii ne refuză, fiindcă nu avem cu ce să-i plătim pe loc”
Din stocul anumitor farmacii lipseşte insulina. Nu din reaua voinţă a farmaciştilor, ci din cauza faptului că aceştia nu se pot aproviziona. Nici acum, farmaciştii nu şi-au văzut banii pe medicamentele eliberate din luna aprilie a anului 2010. Mai mult, stau cu reţete pe programe naţionale în sertare din cauza faptului că CAS-ul nu le primeşte. Dacă CAS-ul nu primeşte reţetele, acestea nu sunt decontate, iar dacă farmaciştii nu primesc bani, este îngreunat procesul de aprovizionare cu medicamente.
„Situaţia este extrem de gravă, în special pentru pacienţii din programele naţionale de sănătate. Spre exemplu, pentru insulină, pacientul insulino-dependent este direcţionat către farmaciile din oraş. Am avut pacienţi pe care nu i-am mai văzut până acum în farmacie. În mod normal, insulina se eliberează în farmacia din zona unde se află cabinetul de specialitate. Dacă respectiva farmacie nu are, dă telefon la farmaciile care încă mai pot elibera. Însă pe zi ce trece situaţia devine tot mai gravă”, explică Maria Botezatu, şefa Colegiului Farmaciştilor Braşov.
Aceasta mai spune că din stocurile farmaciilor vor lipsi treptat tot mai multe medicamente. „Eforturile noastre sunt maxime acum, pentru ca pacientul să nu aibă de suferit. Dar când nu vom mai putea face faţă, fiecare farmacie se va opri treptat pe anumite medicamente”, a declarat Maria Botezatu.
„Neprimind bani, nu am putut să onorăm datoriile către furnizori. În consecinţă, aceştia nu mai aduc medicamente, ne-au dat şi în judecată şi ne iau dobânzi şi penalităţi de întârziere. Ba au ajuns să ne hărţuiască şi firmele de recuperatori. În următoarea fază nu ştiu ce se va întâmpla”, a mai spus farmacista.
Se tem că CAS-ul nu va