Liviu Malita (coord.), „Viata teatrala in si dupa comunism”; Edit. EFES; 2006
ERATA (6 decembrie): Dintr-o eroare pe care mi-o asum in totalitate, in textul de mai jos l-am confundat pe Dumitru Popescu (Dumnezeu) cu D.R. Popescu. Cer scuze celor implicati si cititorilor. In acest context, subcapitolul Pina si Dumnezeu e cenzurat trebuie citit cu totul altfel. Multumesc cititorilor care au semnalat eroarea in comentariile lor.
Cristian Ghinea
Sub titlul total neinspirat al acestei carti, se ascunde un volum viu si palpitant despre cum functiona cenzura in teatrul romanesc sub Ceausescu. Trei sferturi din carte sint ocupate de studii de caz privind diverse piese, unele interzise cu totul, altele doar schimbate pe ici ce colo, altele macelarite de-a dreptul.
In fiecare caz, sint interviuri suculente cu oameni implicati: directori de teatre, regizori, actori si chiar cenzori. A iesit un volum-document cu oameni care isi aduc aminte cu durere, cu nostalgie, cu furie sau doar cu nesimtire de o epoca pe care cu totii ar dori sa o fi uitat. O carte care, in primul rind, ridica niste dileme morale majore.
Nu stiu cum citesc altii aceast volum, dar pentru mine si pentru generatia celor care eram copii la revolutie, reiese de acolo o lume nebuna. Nu o inteleg. Ideea ca vine un tip si iti spune pur si simplu sa nu zici „carne” pe scena pare SF.
Manifestam o incapacitate benigna de a intelege cum functiona lumea aceea, si s-a vazut dramatic in modul in care presa a scris despre scandalurile dosariadei.
Interpretarea optimista spune ca ne lipseste gena respectiva, ca dupa 16 ani de tranzitie asa ceva nu ar fi posibil cu noi. Interpretarea pesimista spune ca tocmai aceasta neintelegere ne-ar face incapabili sa rezistam daca totul s-ar repeta: acea lume insidioasa si slinoasa ne e mai aproape decit vre
