În luna noiembrie, mai exact în perioada 15, 16 şi 17 a lunii, în capitala Bulgariei -Sofia se vor desfăşura Campionatele Europene de judo tineret (Under 23). Printre participanţi, pe listă se află şi sătmăreanul de la CSM – CS Unio, Samel Lorand (foto centru). Din păcate însă, de aproximativ 10 luni, judokanul pregătit de Mihaly Terely a suferit o hernie, care arată din ce în ce mai rău. Drept urmare, şi la Naţionalele de seniori de la Braşov, unde a cucerit bronzul, Lorand nu a putut să execute întocmai procedeele sale, care i-ar fi adus, aproape sigur, medalia de aur şi implicit titlul naţional. Din această cauză, participarea sa la Europene este pusă sub semnul întrebării. Sportivul a decis să nu se opereze la începutul anului, tocmai pentru a se pregăti bine pentru această competiţie, fiind ultimul an la tineret. Însă hernia s-a agravat, iar sportivul s-a programat la un consult.
Tocmai de aceea, în cursul după-amiezii de astăzi, Samel se va prezenta la un medic specialist, venit de la Cluj, care va da verdictul: poate sau nu participa la competiţia din Sofia. De la antrenorul Mihaly Terely am aflat despre dorinţa elevului său de a fi prezent la Europene, unde vrea cu orice preţ să cucerească o medalie. Rămâne însă de văzut care va fi avizul medicului, în funcţie de gravitatea situaţiei. Ar fi păcat ca un sportiv de talia lui Lorand Samel să lipsească de la o asemenea competiţie, mai ales că se află printre favoriţi la categoria sa de greutate, 100 de kg. Să nu anticipăm însă. Daniel Chiorean În luna noiembrie, mai exact în perioada 15, 16 şi 17 a lunii, în capitala Bulgariei -Sofia se vor desfăşura Campionatele Europene de judo tineret (Under 23). Printre participanţi, pe listă se află şi sătmăreanul de la CSM – CS Unio, Samel Lorand (foto centru). Din păcate însă, de aproximativ 10 luni, judokanul pregătit de Mihaly Terely a suferit o hernie, care arată