UPDATE - Locuinţa în care patru copii cu vârste cuprinse între doi şi şase ani au murit carbonizaţi, miercuri, în localitatea băcăuană Măgura, a luat foc de la un fotoliu lăsat prea aproape de o sobă metalică, ceea ce a condus la aprinderea capitonajului textil, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, incendiul a izbucnit la o bucătărie de vară, formată din două camere şi cu o suprafaţă totală de 30 de metri pătraţi, într-una din încăperi fiind lăsaţi singuri de către tatăl lor şi cei patru copii. De fapt, camera a luat foc de la un fotoliu lăsat prea aproape de soba din tablă cu care era încălzită încăperea, ulterior extinzându-se la întreaga locuinţă.
"Din primele cercetări la faţa locului, s-a stabilit drept cauză a incendiului efectul termic al unui sobe metalice lăsată nesupravegheată. Într-o primă fază, a luat foc capitonajul textil al fotoliului lăsat prea aproape de sobă, incendiul generalizându-se apoi la întregul imobil", a declarat, miercuri, pentru corespondentul Mediafax purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.
Potrivit sursei citate, toţi cei patru copii au fost găsiţi carbonizaţi în încăpere de către pompieri, fără a se mai putea face ceva pentru salvarea lor.
În ceea ce-l priveşte pe tatăl micuţilor, acestuia i s-a făcut rău când şi-a văzut copiii morţi, primind îngrijiri medicale de la echipajul medical deplasat cu ambulanţa la locul incendiului.- Locuinţa în care patru copii cu vârste cuprinse între doi şi şase ani au murit carbonizaţi, miercuri, în localitatea băcăuană Măgura, a luat foc de la un fotoliu lăsat prea aproape de o sobă metalică, ceea ce a condus la aprinderea capitonajului textil, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, incendiul a izbucnit la o bucătărie de vară, formată din dou