Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Părinţii care pleacă în străinătate trebuie să anunţe în grija cui lasă copiii

Publicat in Romania Libera, luni 21 mai 2012 ·

Părinţii, reprezentanţii legali ai minorilor ar putea fi obligaţi să notifice în scris Serviciului de Asistenţă Socială numele persoanei în întreţinerea căreia rămân copiii în cazul în care pleacă în străinătate pentru o perioadă mai mare de 6 luni, potrivit unei iniţiative adoptate tacit de Senat, scrie Mediafax.

Propunerea legislativă pentru completarea Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului îl are ca iniţiator pe deputatul PSD Victor Socaciu.

Socaciu arată, în expunerea de motive la acest proiect, că minorii sunt afectaţi de opţiunea părinţilor de a pleca în străinătate pe o perioadă mai mare de 6 luni, ajungând să sufere de tulburări afective, carenţe în dezvoltarea emoţională şi comportamentală, iar, ca o consecinţă imediată a acestora, creşte infracţionalitatea juvenilă, abandonul şcolar, consumul de alcool sau droguri.

"Amploarea fenomenului necesită o reglementare unitară întruncât actualele prevederi legale se referă numai la cazurile în care copiii sunt lipsiţi de îngrijirea părinţilor pe perioada în care aceştia se află la muncă în străinătate ori motivele pentru care părinţii pot pleca în străinătate sunt mult mai diverse", mai menţionează deputatul PSD.

Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială şi Comisia pentru drepturile omului, care au fost sesizate în fond cu acest proiect, adoptaseră anterior un raport prin care propuneau plenului Senatului respingerea iniţiativei legislative.

Membrii celor două comisii de specialitate au dat acest raport argumentând că "singura instituţie competentă să se pronunţe cu privire la acest aspect este Autoritatea Tutelară".

Proiectul va fi transmis Camerei Deputaţilor, care este Cameră decizională, în forma propusă de iniţiator, care include în singura frază ce alcătuieşte textul de lege o greşeală de ortografie, "copiii" fiind scris cu doar doi "i

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 50 minute
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum o ora
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum o ora
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum o ora
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

VIDEO George Simion, la palatul lui Gigi Becali: „Dacă venea mai venea mai devreme, îi dădeam 500.000 de euro, cum am dat la PSD”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce a vorbit despre în Qatar, Gigi Becali a discutat și despre politică. A fost vizitat de George Simion, liderul partidului AUR, și de Mihail Neamțu, candidat AUR la alegerile europarlamentare. - Gigi Becali

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum o ora
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Irina Begu e în turul doi la Roma » Victorie după meci întins pe două zile

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Irina Begu (33 de ani, 161 WTA) s-a calificat în turul 2 al turneului de la Roma după ce a trecut de Rebeka Masarova (24 de ani, 104 WTA), din Spania, scor 5-7, 6-3, 6-4.

Bogdan Ivan: Aplicaţia Unică a Statului va oferi primele servicii la începutul anului 2025

News.ro acum o ora
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării Bogdan Ivan a anunţat că Aplicaţia Unică a Statului va avea primele servicii funcţionale la începutul anului viitor. „Noi am semnat contractul pentru execuţia Aplicaţiei Unice a Statului în luna martie

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°